Meniu

Hrvatski

123. Set 2 scrisori ale lui Nicolae Titulescu către generalul Alexandru Averescu, 1921 şi 1928

Početna cijena

EUR 400

Prodano

EUR 700

Sesija

Sri., 11 travnja 2012 00:00

Nicolae Titulescu a debutat în politică în 1912 ca membru și deputat al Partidului Conservator-Democrat, după o scurtă carieră universitară ca profesor de drept. Îl vom găsi alături de generalul Alexandru Averescu, ridicat la rangul de mareșal în 1930, cel care a organizat imediat după încheierea Primului Război Mondial “Liga Poporului”, formațiune transformată în 1920 în “Partidul Poporului”. Din 1920, Titulescu se va dedica diplomației, mediul care îl va face cunoscut Europei și lumii. A fost, de mai multe ori, ministru de externe al României, și, de două ori consecutiv, președinte al Ligii Națiunilor. În 1936 a intrat în conflict cu regele Carol al II-lea și s-a autoexilat în Franța. Corespondența de față cuprinde știri mai ales de natură politică, dar și chestiuni de ordin personal care arată buna colaborare dintre Titulescu și Averescu. Prima scrisoare, datată 14 septembrie 1921, relatează pe 10 pagini negocierile pe care Titulescu le-a purtat în străinătate pentru a obţine înlesniri financiare şi împrumuturi, atât de necesare ţării pentru refacerea de după război. A doua, trimisă la 15 octombrie 1928 de la San Remo, are ca subiect chestiuni de ordin personal, precum starea de sănătate a generalului.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi