Meniu

Hrvatski

95. Colț la Balcic

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Procjena

EUR 2.000 - 4.000

Prodano

EUR 4.750

Sesija

Uto., 21 veljače 2012 00:00

Ceea ce frapează în mod extraordinar la întâlnirea personală cu opera lui Nicolae Tonitza este contradicţia dintre atmosfera liniştită a imaginii şi melancolia care uneori ia urmele durerii. Fiecare creaţie a lui Tonitza reprezintă o posibilitate pentru privitori de a participa afectiv la lumea interioară a acestuia. Propria revoltă în faţa vicisitudinilor vieţii şi spiritul său de luptător se vor domoli treptat, odată cu maturizarea din anii ’20, ce va aduce cu sine conştientizarea fenomenelor vieţii şi acceptarea acestora, iar în plan artistic, o lume mai senină exprimată prin culori proaspete, rafinate şi strălucitoare. Complexitatea personalităţii artistului precum şi emoţia estetică a acestuia au fost exteriorizate în numeroase portrete, de care artistul se simte aproape şi cu care se identific; am putea să le numim adevărate „autoportrete”. Alături de chipurile modelelor sale, peisajul, apare în creaţia lui Tonitza, tot ca o modalitate de autoportretizare. Stări ale sufletului său, motivele naturii sunt filtrate de orice element-detaliu nesemnificativ, pentru a reda cât mai bine atmosfera „lăuntrică” şi de a sugera pe deplin concepţia picturală. Peisajele sale devin astfel „delicate”, „fine”, luminoase, scăldate de soare, perspectiva se reduce la primul plan, iar culorile, restrânse şi ele, acoperă suprafeţe ample, conferind expresivitate, prospeţime şi senzualitate. Zona Balcicului (unde ajunge pentru prima dată în 1933), cu al său iz oriental, aduce o reînnoire tematică şi stilistică în creaţia artistului. Contemplativ, Tonitza a căutat, de-a lungul anilor, lumina blândă, lirismul atmosferei cu care să se identifice. Frumuseţea intimă a regiunii balcanice este exprimată şi în opera prezentă: pământul arid, colţul casei albe, misterioase, cerul uşor întunecat şi nemărginirea mării la orizont sunt ca o chemare în ţinutul dobrogean şi în căutarea senzaţiei. (M.N.)

Literatura

BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973

Dimenzije

height 26 cm

Opis

creion şi guaşă pe carton, semnat, localizat şi datat stânga jos, în peniţă, Tonitza, Balcic, 1936

Informacije o istraživanju

Proveniență: colecția M.R., București.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Coacăze

151. Coacăze

Gheorghe Vrăneanţu

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano EUR 900
Peisaj de primăvară

69. Peisaj de primăvară

Adam Bălţatu

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano EUR 2.400
Gura Portiței

171. Gura Portiței

Ion Cristian (Pic) Popescu

    Procjena EUR 200 - 350
    Prodano EUR 400
Lăcrămioare

147. Lăcrămioare

Ion (Nică) Murariu

    Procjena EUR 300 - 550
    Prodano EUR 800