Meniu

Hrvatski

96. Peisaj din Vlaici

1880, Galaţi - 1962, Bucureşti

Procjena

EUR 4.000 - 6.500

Prodano

EUR 7.500

Sesija

Uto., 19 veljače 2013 00:00

Peisajele lui Ressu sunt privelişti de ţară, din zona Vlaici, peisajul urban neatrăgându-l niciodată. În ele artistul a căutat întotdeauna ceea ce este permanent şi esenţial în natură. Peisajele sale sunt punctate pe alocuri de efectele jocului de lumină, dând astfel impresia de încremenire și datorită construcţiei arhitectonice a formelor. Simţul desăvârşit pentru alternarea armonioasă a marilor suprafeţe de lumină şi umbre sunt evidente în peisajele din întreaga sa operă. În compoziţiile cu tematică ţărănească, căutarea autenticităţii l-a condus o vreme pe artist, conform înclinărilor sale pentru simplificare, la forme de un caracter primitiv. Peisajul de față respiră tocmai prin calitatea ascetizantă atât a paletei alese de Ressu – ce aproape mereu uzitează de tonuri reci de verde, brun, albastru -, cât și a desenului sintetizat. Formele modelate de pictor au fost definite de această calitate grafică excepțională, exersată nu o dată prin desele schițe realizate. Culoarea nu era mai puțin considerată, însă aceasta avea o calitate mult mai naturală. (I.P.)

Literatura

ENESCU, Theodor, „Camil Ressu”, Ed. Academiei R.P.R, Bucureşti 1958 COSMA, Gheorghe, „Camil Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1967

Opis

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu creionul, în pastă, C.Ressu

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Cartier din Tunis

76. Cartier din Tunis [anii '20]

Samuel Mützner

    Procjena EUR 2.000 - 4.000
    Prodano EUR 3.750
Stânjenei

167. Stânjenei

Mihai Sârbulescu

    Procjena EUR 700 - 1.100
    Prodano EUR 800
Case vechi din București

94. Case vechi din București

Iosif Iser

    Procjena EUR 800 - 1.500
    Prodano EUR 1.300
Cişmeaua de pe strada Spătarului

111. Cişmeaua de pe strada Spătarului

Theodor Pallady

    Procjena EUR 3.000 - 6.000
    Prodano EUR 15.500