Meniu

Hrvatski

23. Peisaj de munte

1879, Braşov - 1941, Bucureşti

Procjena

EUR 500 - 750

Prodano

EUR 800

Sesija

Čet., 25 veljače 2010 00:00

Una dintre cele mai cosmopolite pictoriţe ale României, ardeleanca Elena Popea a parcurs cei 40 de ani de practică artistică într-un mediu european conectat la realitatea ţării natale. La sfatul tatălui, a început studiul filologiei moderne la Şcoala Superioară de fete din Leipzig, urmând apoi cursurile Academiei feminine de Artă din München, unde a studiat cu Angelo Jank și Carl Jordan. Mediul german efervescent, în care curentele artistice franceze se grefau specificului german, i-au apropiat impresionismul german, precursor al expresionismului interbelic. După perioada bavareză, a studiat la Paris cu Lucien Simon, cel ce a avut o influenţă decisivă asupra artistei. A debutat în 1905, cu expoziții în țară (București, Sibiu), iar în 1908, sub tutela maestrului francez, la Paris (Salonul de Toamnă). A participat constant la expoziţiile Femeilor pictore şi sculptore. A participat la Saloanele Oficiale și a alternat expozițiile personale de la Bucureşti cu cele de la Londra, Paris sau Haga. A continuat să călătorească şi să picteze cu fervoare oriunde în lume.

Literatura

CHIRA, Maria, MÂNDRESCU, Gheorghe, Elena Popea, Ed. Meridiane, București, 1969 CRISTEA, Ioana, POPESCU, Aura, Doamnele artelor frumoase româneşti afirmate interbelic, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2004 DUMITRESCU, Maria, Elena Popea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969

Opis

ulei pe carton, semnat stânga jos, în peniță, E. Popea

Informacije o istraživanju

Lucrarea a figurat în Expoziția Retrospectivă Elena Popea, Cluj - Napoca, 1975, catalog expoziție, poz. 27 Lucrarea provine din colecția Lucia Domșa Bologa, Cluj - Napoca

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Flori sufletești

42. Flori sufletești

Hans Mattis Teutsch

    Procjena EUR 15.000 - 20.000
    Prodano EUR 15.000
Spanioloaica

27. Spanioloaica

Nicolae Petrescu Mogoş

    Procjena EUR 150 - 220
    Prodano EUR 300