Meniu

Hrvatski

19. În arena circului

1897, Colmar, Franţa - 1978, Bucureşti

Procjena

EUR 225 - 300

Prodano

EUR 475

Sesija

Čet., 25 veljače 2010 00:00

Născut în Franța, la Colmar, regiunea Haut – Rhin, a urmat liceul în București, pentru ca studiile universitare să le reia în Paris, la Academia Julian și la Colegiul Național de Arte Frumoase. A primit, de asemenea, o bursă la Școala română de la Paris, Fontenay – aux – roses, în perioada 1922 – 1924. A expus la Salonul artiștilor alsacieni și la Expoziția Națională de Arte Frumoase, în același timp, lucrând în atelierul de frescă a lui Paul Beaudoin. A debutat la Salonul Oficial din 1927, după ce, în 1924, avusese o expoziție personală la Sala Mozart din București. A lucrat la decorarea mai multor biserici atât în țară, cât și în Franța și a făcut ilustrație de carte. Prolific și activ atât în Cluj, cât și la București, s-a mutat definitiv în capitală în anul 1953.

Literatura

DRĂGUȚ, Vasile, Catul Bogdan, Ed. Meridiane, București, 1972

Opis

guașă şi creion pe carton, semnat dreapta jos, în creion, CB

Informacije o istraživanju

În partea dreapta însemnările artistului: Arta este notație. Totul este rezolvat prin culoare. Un desen aproape perfect ar putea ajuta?

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Pretender

99. Pretender

    Procjena EUR 150 - 200
Personaje pe Calea Văcărești

70. Personaje pe Calea Văcărești

    Procjena EUR 120 - 170
    Prodano EUR 300
Citadină

37. Citadină

Alexandru Ţipoia

    Procjena EUR 1.200 - 1.400
Vapoare la chei

32. Vapoare la chei

Partog (Petre) Vartanian

    Procjena EUR 200 - 250
    Prodano EUR 150