Meniu

Hrvatski

93. Peisaj de toamnă

1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina

Procjena

EUR 25.000 - 35.000

Prodano

EUR 30.000

Sesija

Uto., 25 rujna 2012 00:00

În istoria artei româneşti, Impresionismul a fost deseori asociat cu numele lui Grigorescu. Schimbările aduse de acest curent, cuceririle picturii moderne înaintea insuficienţei şi a sterilităţii procedeelor academiste se vor mula magistral pe sufletul artistului, un liric prin sentimentul personal şi deci un impresionist. Originile câmpeneşti îi vor oferi acestuia permanenta conştiinţă a apartenenţei la natură. Pictura în aer liber, la şevalet, contactul cu existenţa reală a lucrurilor din natură, preocuparea pentru tonurile clare, sub influenţa vibraţiilor luminii, tehnica picturii în tuşe mărunte, alăturate, suprapuse şi în culori pure, neamestecate pe paletă, sunt principale elemente artistice ce-l apropie pe Grigorescu de curentul impresionist. Cercetările în mijlocul naturii, învăţăturile aspectelor impresioniste, Grigorescu le datorează în primul rând anilor petrecuţi la Barbizon şi Fontainebleau, în Franţa, unde, sub influenţa aşa-zisei Şcoli de la Barbizon, pânzele artistului se încarcă de o vibrare colorată, ca efect al surprinderii impresiei de moment. Îndemnurile primite la Barbizon vor fi urmate de artist şi la întoarcerea sa în ţară, pe tot parcursul vieţii. Pe de altă parte, însă, Grigorescu nu se va identifica niciodată cu excesele impresioniştilor francezi: lumina nu devine scopul primar al picturii, ci doar un mijloc pentru înfăţişarea naturii înconjurătoare, obiectele îşi păstrează compacte volumele, iar planurile perspectivale sunt întotdeauna bine determinate (v. Francisc Şirato, „Încercări critice”, Ed, Meridiane, Bucureşti, 1967). Sinceritatea artistului în faţa naturii, trecută bineînţeles prin filtrul propriului sentiment şi al sensibilităţii propriei retine, se încheagă în opera prezentă, un peisaj în culori de toamnă. Din întrepătrunderea petelor de culoare în tonalităţi ruginii, sub influenţa luminii, rezultă pământul, cerul şi apele cu care se confundă. Nota lirică a operei rezultă din preferinţa pentru înfăţişarea atmosferei de poezie, în care cerul este lipsit de norii furtunii, vegetaţia se aşterne fină ca mătasea, iar copacul zvelt îmbracă culori de sărbătoare. Desfăşurarea pe orizontală a compoziţiei, ambientarea în regiunea de deal a peisajului precum şi paleta de culori estompată de lumina şi colbul atmosferei, ne îndreptăţesc să presupunem localizarea în timp şi spaţiu a operei, mai exact în primii ani ai perioadei specifice retragerii definitive a artistului la Câmpina. (M.N.)

Literatura

CAILLE, Marie-Thérèse, MATEESCU, Denia, TĂNASE, Virgil şi alţii, “Nicolae Grigorescu. De l’école de Barbizon à l’Impressionnisme”, Somogy Éditions d’Art, Paris, 2006 CEBUC, Alexandru, OPREA, Petre (coordonatori), „Expoziţia Nicolae Grigorescu, pictură-grafică”, catalogul expoziţiei, Muzeul de Artă al RSR, Bucureşti, 1984-1985 CEBUC, Alexandru, „Grigorescu”, Monitorul Oficial R.A., Bucureşti, 2008 CIUCĂ, Valentin, „Pe urmele lui Nicolae Grigorescu”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1987 HORGA, Ioan, “Şcoala de la Barbizon”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1990 JIANU, Ionel, BENEŞ, V., “Mărturii despre Grigorescu - antologie critică”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1957 VLAHUŢĂ, Alexandru, “Pictorul N.I. Grigorescu, vieaţa şi opera lui”, Socec, Bucureşti, 1910

Dimenzije

width 33 cm, height 22 cm

Opis

ulei pe lemn, semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu

Informacije o istraživanju

Opera a participat la expoziţia "N. Grigorescu - Maestrul de la Câmpina", Muzeul Naţional Cotroceni, 2006.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Ţărăncuţă cu fuior

45. Ţărăncuţă cu fuior

Dumitru Ghiaţă

    Procjena EUR 2.000 - 4.000
    Prodano nakon aukcije EUR 2.000
Peisaj pe Valea Prahovei

23. Peisaj pe Valea Prahovei

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Procjena EUR 6.000 - 9.000
    Prodano EUR 8.500
Canceu cu lalele

144. Canceu cu lalele

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Procjena EUR 3.500 - 5.500
    Prodano EUR 5.500