Meniu

Hrvatski

72. Efect de înserare pe lac

1884, Bucureşti - 1959, Bucureşti

Procjena

EUR 4.500 - 7.500

Prodano

EUR 9.000

Sesija

Čet., 29 rujna 2011 00:00

Impresionismul românesc autohton şi ulterior postimpresionismul au fost profund marcate de personalitatea marelui pictor Samuel Mützner, a cărui creaţie artistică reprezintă mărturia vie a însuşirii fidele a noilor descoperiri în materie de artă, în vogă printre mai marii artişti de peste hotare. Format la importante şcoli din Germania şi Franţa şi împătimit al marilor călătorii spre descoperirea a noi culturi şi orizonturi de inspiraţie, Samuel Mützner este puternic atras de pictura „en plein-air”, dovedind o totală adeziune la viziunea maeştrilor francezi, de la care împrumută practica redării farmecului şi plenitudinii luminii, pentru o mai puternică exprimare a realităţii. În acest sens se poate vorbi şi de opera prezentă, intitulată sugestiv „Efect de seară pe lac”, ce impresionează prin surprinderea naturii sub efectele transformărilor legate de un momentul înserării. „Efectul” reprezintă de fapt, rezultatul surprinderii fenomenelor trecătoare din natură. În tuşe scurte, uşoare atingeri ale pensulei pe pânză, juxtapuse, şi în tonuri de albastru, roşu, gradaţii de violet, verde şi câteva accente de galben, elemente ale unui mozaic cromatic, care lasă să se întrevadă formele. Despre pânze ca aceasta, Adrian Maniu, fratele soţiei pictorului, avea să surprindă esenţa acestora: „sunt realizate într-o lumină irizată ce scânteie de toate culorile curcubeului, risipite ca o pulbere fină peste peisagii de basm real.” (Citat în Rodica Marian, „Samuel Mützner”, Ed. Antet, Bucureşti, 2005, p.10) Culorile pânzei au mai pierdut din puritate, faţă de perioada Giverny – localitatea franceză în care Mützner şi-a petrecut o parte importantă din viaţa lui artistică. Pe suprafeţe izolate, tuşele sunt mai ample, cu o pastă mai consistentă. În fapt, vorbim despre apogeul carierei sale artistice, al cărei exemplu de valoare îl constituie opera „Efect de seară pe lac”. (M.N.)

Literatura

Viorica Andreescu, „Samuel Mützner”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974 MARIAN, Rodica, “Samuel Mützner”, Ed. Antet, Bucuresti, 2005

Opis

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, S. MÜTZNER

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Peisaj la apus

12. Peisaj la apus

Gheorghe Ionescu Doru

    Procjena EUR 800 - 1.400
    Prodano EUR 850
Trei amici

8. Trei amici

Horațiu Dimitriu

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.200
Întoarcerea de la târg

81. Întoarcerea de la târg

Nicolae Grigorescu

    Procjena EUR 120.000 - 220.000
    Prodano EUR 210.000
După ploaie

61. După ploaie

Adam Bălţatu

    Procjena EUR 2.000 - 4.000
    Prodano EUR 4.000