Fotografije parcele su informativne i indikativne te ne mogu pružiti vrlo detaljan prikaz objekta iz svih kutova. Preporučujemo pažljiv fizički pregled parcele prije licitiranja.
Fotografije parcele su informativne i indikativne te ne mogu pružiti vrlo detaljan prikaz objekta iz svih kutova. Preporučujemo pažljiv fizički pregled parcele prije licitiranja.
Născut în părțile vestice ale Olteniei, lângă Baia de Aramă, unde de altfel a făcut și școala primară, Ipolit Strâmbu și-a schimbat cursul vieții – era fiu de cioban - cu ajutorul talentului dar mai ales cu perseverența cu care puțini sunt înzestrați. Cu îngăduința părinților ajunge la București, unde la începutul ultimului deceniu din secolul XIX intră la Școala de Belle-Arte, unde, înainte de a-l avea profesor pe G.D.Mirea, Strâmbu, îl prinde pentru o scurtă perioadă și pe maestrul Aman. Lecțiile primite de la Mirea se vor axa în special pe conceperea compozițiilor, dar și pe efectele produse de lumină sau de pensulația relaționată cu efectul dorit. Până în 1895, anul în care absolvește, Strâmbu va sta în preajma maestrului său, însă se va regăsi mult mai des în fața unei pânze semnate de Grigorescu. De altfel, pentru corpul extins al criticii moderne, Ipolit Strâmbu este văzut drept unul dintre urmașii maestrului amintit, chiar dacă doar pe factura tematici alese. Tot în 1895 tânărul pictor debuta pe simezele bucureștene, cu ocazia Expoziției Artiștilor în Viață, iar mai târziu în acel an urma să devină merituosul câștigător al unei burse de studii în străinătate. Destinația bursei era evident direcționată către Academia Regală de Arte din Munchen, pe care Strâmbu o va frecventa timp de 5 ani, începând cu 1896. Era perioada în care structura estetică a pictorului suferea modelarea ce mai târziu avea să îi influențeze atât statutul în cadrul semenilor, dar mai ales pictura practicată. Academismul munchenez, “poluat” pe alecori cu influențele franțuzești atât de puternice în epocă, va fi principalul promotor în plan pictural, iar mai târziu se va topi într-un impresionism de filieră germană, reinventat de Strâmbu în anii lui de glorie.
În plan valoric putem identifica un punct comun tuturor etapelor prin care pictorul trece, până ce ajunge la o înțelegere superioară. Astfel se relevă caracterul simptomatic al motivului luminii, care, încă din perioada muncheneză, va dezvolta în jurul lui un adevărat cult plastic. Așa cum întâlnim și la alți colegi de generație, fie la un Artachino sau Vermont, efectele de lumină trec prin diverse niveluri de înțelegere. De la primele apariții ale studiului luminii, care se limita la acel efect plat de lampă, cu o sursă artificială, Strâmbu, sub vraja unui idilism grigorescian, va reuși să se îndepărteze încetul cu încetul de atelier pentru a-și lua sursa de căldură și lumină din natură. Punctul culminant în folosirea luminii pare să fie atins după 1920, când, o dată cu vacanțele petrecute în Colonia de la Baia Mare, pictorul s-a familiarizat definitiv cu naturalismul plein-airismului.
În “În grădină” pictorul ne prezintă una dintre deja celebrele scene de un profund intimism al micii burghezimi. Într-o compoziție tipică deceniului trei al secolului trecut, Strâmbu alege cadrul în funcție de necesitatea ridicată de interogația plastică. Evident că artistul alege un spațiu deschis, predispus la surse de iluminare naturale, spațiu ce îi va influența și paleta de culoare. Într-o atmosferă familială, cele patru femei ce modelează centrul compozițional sunt surprinse într-o unică stare, efectul de mișcare fiind eliminat de pictor. În tonuri calme, fără mari excese cromatice, lumina apare natural pe întreaga suprafața a tabloului, fie în zonele de contrast cu umbra, fie la cele în plin soare. Strâmbu își schimbă chiar și modalitatea de pictare a suprafețelor mari, care, la rândul lor, suferă în funcție de nivelul de saturație al tonurilor calde, produse în urma alternanței lumină-umbră și umbră-penumbră. Această abilitate tehnică a reprezentat și modalitatea prin care artistul a inspirat acea stare generală, atent racordată la datele oferite de momentul zilei sau de spiritul uman. (I.P.)
Literatura
OCTAVIAN, Tudor, “Pictori români uitați”, Ed. NOI media print, București, 2003
Catalogul expoziției “Culorile grădinii în spațiul românesc”, Muzeul Național de Artă al României, București, 2006
Dimenzije
width 100 cm, height 70 cm
Opis
ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu brun, Strâmbu, 1930
DODATNE INFORMACIJE
Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.
Născut în părțile vestice ale Olteniei, lângă Baia de Aramă, unde de altfel a făcut și școala primară, Ipolit Strâmbu și-a schimbat cursul vieții – era fiu de cioban - cu ajutorul talentului dar mai ales cu perseverența cu care puțini sunt înzestrați. Cu îngăduința părinților ajunge la București, unde la începutul ultimului deceniu din secolul XIX intră la Școala de Belle-Arte, unde, înainte de a-l avea profesor pe G.D.Mirea, Strâmbu, îl prinde pentru o scurtă perioadă și pe maestrul Aman. Lecțiile primite de la Mirea se vor axa în special pe conceperea compozițiilor, dar și pe efectele produse de lumină sau de pensulația relaționată cu efectul dorit. Până în 1895, anul în care absolvește, Strâmbu va sta în preajma maestrului său, însă se va regăsi mult mai des în fața unei pânze semnate de Grigorescu. De altfel, pentru corpul extins al criticii moderne, Ipolit Strâmbu este văzut drept unul dintre urmașii maestrului amintit, chiar dacă doar pe factura tematici alese. Tot în 1895 tânărul pictor debuta pe simezele bucureștene, cu ocazia Expoziției Artiștilor în Viață, iar mai târziu în acel an urma să devină merituosul câștigător al unei burse de studii în străinătate. Destinația bursei era evident direcționată către Academia Regală de Arte din Munchen, pe care Strâmbu o va frecventa timp de 5 ani, începând cu 1896. Era perioada în care structura estetică a pictorului suferea modelarea ce mai târziu avea să îi influențeze atât statutul în cadrul semenilor, dar mai ales pictura practicată. Academismul munchenez, “poluat” pe alecori cu influențele franțuzești atât de puternice în epocă, va fi principalul promotor în plan pictural, iar mai târziu se va topi într-un impresionism de filieră germană, reinventat de Strâmbu în anii lui de glorie.
În plan valoric putem identifica un punct comun tuturor etapelor prin care pictorul trece, până ce ajunge la o înțelegere superioară. Astfel se relevă caracterul simptomatic al motivului luminii, care, încă din perioada muncheneză, va dezvolta în jurul lui un adevărat cult plastic. Așa cum întâlnim și la alți colegi de generație, fie la un Artachino sau Vermont, efectele de lumină trec prin diverse niveluri de înțelegere. De la primele apariții ale studiului luminii, care se limita la acel efect plat de lampă, cu o sursă artificială, Strâmbu, sub vraja unui idilism grigorescian, va reuși să se îndepărteze încetul cu încetul de atelier pentru a-și lua sursa de căldură și lumină din natură. Punctul culminant în folosirea luminii pare să fie atins după 1920, când, o dată cu vacanțele petrecute în Colonia de la Baia Mare, pictorul s-a familiarizat definitiv cu naturalismul plein-airismului.
În “În grădină” pictorul ne prezintă una dintre deja celebrele scene de un profund intimism al micii burghezimi. Într-o compoziție tipică deceniului trei al secolului trecut, Strâmbu alege cadrul în funcție de necesitatea ridicată de interogația plastică. Evident că artistul alege un spațiu deschis, predispus la surse de iluminare naturale, spațiu ce îi va influența și paleta de culoare. Într-o atmosferă familială, cele patru femei ce modelează centrul compozițional sunt surprinse într-o unică stare, efectul de mișcare fiind eliminat de pictor. În tonuri calme, fără mari excese cromatice, lumina apare natural pe întreaga suprafața a tabloului, fie în zonele de contrast cu umbra, fie la cele în plin soare. Strâmbu își schimbă chiar și modalitatea de pictare a suprafețelor mari, care, la rândul lor, suferă în funcție de nivelul de saturație al tonurilor calde, produse în urma alternanței lumină-umbră și umbră-penumbră. Această abilitate tehnică a reprezentat și modalitatea prin care artistul a inspirat acea stare generală, atent racordată la datele oferite de momentul zilei sau de spiritul uman. (I.P.)
DODATNE INFORMACIJE
Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.
OCTAVIAN, Tudor, “Pictori români uitați”, Ed. NOI media print, București, 2003
Catalogul expoziției “Culorile grădinii în spațiul românesc”, Muzeul Național de Artă al României, București, 2006
Dimenzije
width 100 cm, height 70 cm
Opis
ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu brun, Strâmbu, 1930
