Meniu

Hrvatski

97. Cerdac cu flori

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Procjena

EUR 5.000 - 10.000

Prodano

EUR 11.000

Sesija

Čet., 29 rujna 2011 00:00

Ucenicia lui Petrașcu nu poate fi cuantificată exact, date fiind caracteristicile artei sale, care, pentru primii 20 de ani ai secolului XX, a resimțit diverși pași evolutivi. Cu toate acestea, pentru perioada de început, datele biografice sunt mai mult decât suficiente pentru a înțelege locul pe care pictorul îl ocupa în arta românească în jurul lui 1900. Absolvent de Belle –Arte în 1898, elev al academistului G.D.Mirea, Petrașcu nu se va desprinde ușor de mediul “prăfuit” al stilurilor de secol XIX. După absolvirea școlii de artă de la București, cu sprijinul unei burse, pictorul ajunge la Paris. Și la Academiile libere parizine Petrașcu se va lovi de academism, reprezentat în special prin maestrul Bouguereau, șeful atelierului de la Julian, ce îi mai cuprindea și pe Benjamin Constant și Jean-Paul Laurens. În cei 4 ani petrecuți în Franța, influența cea mai importantă pe care a resimțit-o Petrașcu nu a venit din direcția maeștrilor francezi, ci, paradoxal, din partea lui Grigorescu. Tânărul artist poposea în jurul naturii spontane și popular-românească, aproape țărănească, drept o urmare evidentă a bagajului grigorescian, însă nu se complăcea într-un epigonism facil, ci a căutat să amplifice și să remodeleze structura estetică, în special prin acumularea unui imaginar extins. Călătoriile în Franța itinerează traseul maestrului de la Câmpina, însă Petrașcu pictează mult mai liber Barbizonul sau Vitre-ul. În țară, postura pictorului se va cimenta relativ rapid, fie prin interesul acordat manifestărilor autohtone, fie prin expoziții. Între 1900, o dată cu prima expoziție personală, și 1907, Petrașcu se va impune în cercurile artistice și culturale drept unul dintre tinerii valoroși, apreciat în special în cadrul Tinerimii Artistice. În expoziția din 1907, Petrașcu se prezenta cu o seamă de lucrări realizate în special în cursul anului precendent, dar și cele pictate în urma unei călătorii în Egipt. În țară, pictorul se regăsea în peisajul tihnit și rustic al micilor orășele sau târguri muntenești, iar întreaga sa capacitate picturală se lăsa condusă spre imagini din cele mai ieșite din comun. Olimp Grigore Ioan îl vedea deja impresionist, chiar dacă școala sau bagajul acumulat nu aminteau de o astfel de formație: ” …prin modul său de execuție, acest artist aparține cu totul școalei impresioniste, el are o pictură viguroasă...” iar Nicolae Pralea surprindea perfect interesul cel mai apăsător din vizual petrașcian - “Casele vechi boierești, clădirile de altădată cu livriile simple și pline de poezie ale stilului românesc; casele cu streașini largi și cu acoperișuri țuguiate, cu prispe ori pălimare misterioase, cu câte un gârlici de pivniță întunecoasă ce îți lasă impresia ruinei și a părăduirii împreună cu ferestrele la care nu se mai ivește nici un cap de copil sau de femeie, și altele multe, tot ce cuprinde sufletul în vraja fără seamăn a păcii depline, impresia de singur, de retras, o simți în toate aceste rânduri”. Erau momentele în care Petrașcu renunța definit la efectul romantic sau la vibrația poetică ce se resimțea în preajma lui 1900. El se îndrepta spre o artă națională, fie doar și prin interesul evident pentru locul și tradiția provincială. (I.P.)

Literatura

FLOREA, Vasile, “Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1989 OPRESCU, George, “Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1963 Meridiane, Bucureşti, 1977

Dimenzije

width 41 cm, height 26 cm

Opis

ulei pe lemn, semnat, localizat și datat stânga jos, cu roșu și negru, G. Petrașcu, Câmpulung, (1)906

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Narcise și toporași

23. Narcise și toporași

Teodor Harşia

    Procjena EUR 900 - 1.600
    Prodano EUR 3.000
Portul Rotterdam

9. Portul Rotterdam

Nicolae Vermont

    Procjena EUR 2.000 - 4.000
    Prodano EUR 2.600
Natură statică cu fructe

91. Natură statică cu fructe

Maria Constantin

    Procjena EUR 300 - 500
    Prodano EUR 250
Natură statică cu pere şi pipă

36. Natură statică cu pere şi pipă

Dan Ialomiţeanu

    Procjena EUR 1.000 - 2.000
    Prodano EUR 2.600