Meniu

Hrvatski

108. Odaliscă

1908, Bacău - 1975, Paris

Procjena

EUR 1.800 - 3.000

Prodano

EUR 2.400

Sesija

Čet., 30 rujna 2010 00:00

Fascinaţia europeană pentru orientalism a trecut pragul secolului al XIX-lea, supraviețuind asaltului artei moderne cu toate avatarurile sale. Matisse ori Picasso sunt doar doi dintre pictorii care au pictat una din cele mai populare tematici ale orientalismului și anume, odalisca. Dimitrie Berea, student la București și apoi la Roma, a fost puternic influențat de perioada în care a locuit la Paris, cel mai important moment fiind întâlnirea cu ”muza impresioniștilor”, Marie Fontaine Desjardins, personaj celebru al lumii boeme pariziene. Soția lui Arthur Fontaine, colecționar și apropiat al nabiștilor, a fost modelul mai multor artiști francezi. Prin intermediul ei îl cunoaște pe Bonnard, care, așa cum va declara mai târziu, devine maestrul său, dar și pe Vuillard, Matisse ori van Dongen. Perioada de studiu la Roma a fost cea care i-a insuflat rigoarea construcției și a tehnicii, însă, ca pentru majoritatea pictorilor români, mediul parizian a deschis drumul către revoluția impresionistă. După scurta întâlnire din 1939, pictorul va reveni în țară, dar va pendula apoi între Europa și America, devenind cunoscut pe cele două continente pentru peiajele sale, respectiv pentru portrete, în special cele feminine. Sinteză a tehnicilor impresioniste cu cromatica fovistă, opera lui Berea se remarcă prin culoarea care ”frizează viziunea tragică a vieții.” În portretul ”Odaliscei” dominanta de verde ne sugerează abundența vegetală specifică peisajelor sale franceze. Tușele grafiate fin simulează lumina directă, iar albul trupului așezat relaxat, frizează abundența fondului asupra căruia planează incertitudinea, deși perspectiva din care este redată tânară femeie sugerează amplasarea modelului în peisaj. Matisse spunea că pictează odalisce pentru a putea picta nuduri. Berea se folosește de motiv pentru a compune simfonii de culoare ce singularizează modelul și îl evidențiază. Pe chipul ușor zâmbitor al femeii, abundența de verde conturează reflexe de lumină, iar cu ajutorul contururilor contrastante cromatic, pictorul delimitează volumele.

Literatura

”Dimitrie Berea, Catalog de expoziție” – M.M.B. si S.C.A.R, 15 noiembrie 2009 ”Berea at De Young Museum”, San Francisco, 1965, L’Abbaye Du Livre, Lausanne, 1965

Dimenzije

height 54 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu roșu, Berea

Informacije o istraživanju

Pe verso etichetă de participare în Expoziția “Necunoscutul Dimitrie Berea“, Muzeul Municipiului București, 3 - 30 octombrie 2009

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Balcic

15. Balcic

Rodica Maniu Mützner

    Procjena EUR 3.500 - 5.500
Copil cu părul bălai

31. Copil cu părul bălai

Aurel Băeşu

    Procjena EUR 3.000 - 4.000
    Prodano EUR 3.250
Mangalia

14. Mangalia

Micaela Eleutheriade

    Procjena EUR 2.500 - 3.500
    Prodano EUR 2.400
Peisaj provensal

101. Peisaj provensal

Ştefan Popescu

    Procjena EUR 12.500 - 17.500
    Prodano EUR 12.500