Meniu

Hrvatski

2. Cherhana

1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti

Procjena

EUR 20.000 - 40.000

Prodano

EUR 36.000

Sesija

Sri., 14 prosinca 2011 00:00

Născut pe malurile Dunării, Dărăscu va simți toată viața o atracție pentru universul lacustru, pe care l-a căutat fie în itinerariile autohtone, fie în cele europene. Primele impresii “marine” le ia în Franța, unde, atras de pitorescul coastei sudice, va picta în special St. Tropez-ul, etapă ce va inaugura unul dintre primele cicluri plastice ale artistului. Chiar dacă această perioadă este influențată mai mult de o cerebralitate picturală extrasă din estetica neo-impresionistă, Dărăscu va depăși atracția pentru pointilism și descompunerea logică a culorii și tușei de îndată ce va descoperi Veneția, care, începând cu 1912, va inaugura una dintre cele mai coerente relații picturale pe care le-a cunoscut plastica românească modernă. Treptat pictura lui Nicolae Dărăscu va transcende dinspre studiu extrem spre visceralitatea sentimentală, reflectată ca atare în opere ce vor caracteriza fără tăgadă un colorist. Mijlocul deceniului doi al secolului trecut a rămas în biografia artistului perioada în care desenul pierdea în fața culorii și tușei, elemente ce vor concepe o nouă estetică. Descoperirea noilor surse vizuale, o necesitate primară a unui peisagist și mai înainte de toate impresionist, îl va conduce pe Dărăscu într-un itinerar românesc inedit. De la porțile Deltei Dunării, din Tulcea, și până în sud est, la mare, Dobrogea devine treptat locul preferat din țară a pictorului, începând cu 1915, când pictează pentru prima dată delta, dar și zona continentală, la Turtucaia. Până spre sfârșitul carierei artistul se va regăsi mereu în Dobrogea, atât de vivantă prin dubla sa atracție, pitorescul oriental și peisajul atipic, elemente surprinse de Dărăscu cu penelul unui mânuitor iscusit. În 1916, anul în care România intra în primul Război Mondial, Dărăscu își găsea refugiul în locurile pe care le descoperise cu doar un an în urmă. Tulcea, Pasacîșla, Jurilovca dar și alte zone din Dobrogea sunt reproduse de un pictor ce încă găsea în prezența umană o sursă imaginară coerentă. Principalele atracții ce ni se relevă în pânzele pictate în a doua jumătate a deceniului doi sunt în special cele marine, astfel bărcile, pescarii, malurile înfrunzite, cherhanalele sau falezele micilor localități acaparează tabloul vizual. Pictată în 1916, în “Cherhana”, Dărăscu ne prezintă o instanță tipică, văzută exclusiv printr-o percepție cromatică. Cu o tematică pe care o regăsim, desigur interpretată în funcție de interes, în uleiuri ca “Debarcader” (Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă, Topalu, inv. 54/62) sau mai degrabă în “Cherhana” de la Muzeul Național de Artă al României (inv. 6719), pictorul își îndreaptă vedere spre capacitatea de modelare a culorilor într-un regim pictural specific. Opera, coordonată pe o axă orizontală, drept urmare desfășurată latitudinal, este caracterizată de o compoziție hibridă, în care Dărăscu reușește să alăture peisajul în profunzimea perspectivală cu o scenă de interior, petrecută cât mai în apropierea observatorului. Paleta sobră, întunecoasă și parcimonios aleasă în cazul planului central este echilibrată de pictarea în regim solar a fundalului, ce se relevă drept un peisaj lacustru, luminos, deschis unei perspective generoase. Chiar dacă Dărăscu surprinde și activitatea umană, aceasta nu acaparează tema în special din cauza faptului că maniera de înșiruire a elementelor figurative favorizează o privire în ansamblu, lucru atins de pictor prin alegerea punctului de privire ce deschide unghiurile cele mai iscusite. (I.P.)

Literatura

Catalogul Expoziţiei Retrospective “Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966 Catalogul Expoziției „Nicolae Dărăscu în colecţii bucureştene”, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, iulie-august 1996 Catalogul Expoziţiei “Nicolae Dărăscu. Magician al culorii”, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti, 2009 DRĂGUŢ, Vasile, “Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966

Opis

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu brun, N. Dărăscu, 1916

Informacije o istraživanju

Opera a participat la Expoziția “Nicolae Dărăscu în colecții bucureștene”, Muzeul Colecțiilor de Artă, 1996, și este menționată la cat. 11

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Interior la Sâmbăta de Sus

35. Interior la Sâmbăta de Sus

Alexandru Phoebus

    Procjena EUR 700 - 1.200
    Prodano EUR 850
Trandafirul galben

83. Trandafirul galben

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Procjena EUR 2.000 - 4.000
    Prodano EUR 5.500
Studiu de copilaş

99. Studiu de copilaş

Arthur Verona

    Procjena EUR 1.000 - 2.000
    Prodano EUR 3.750
Case la Mangalia

128. Case la Mangalia

Jean Cheller

    Procjena EUR 2.000 - 4.000
    Prodano EUR 4.500