Meniu

Hrvatski

179. Porți împărătești, reprezentând Buna Vestire, Sfânta Proorociță Ana și Sfântul Ioachim, atelier transilvănean, sfârșitul sec. XVIII; provine din colecția baritonului Ionel Pantea, fost director al Operei din Cluj în anii '80

Početna cijena

EUR 3.900

Prodano

EUR 3.900

Sesija

Uto., 9 prosinca 2014 20:00

Situația bisericilor transilvănene ale sfârșitului de Ev Mediu era marcată de influența romano-catolică. Astfel, în acel spațiu au apărut numeroase bisericuțe de rit greco-catolic, o simbioză a tradiției Răsăritului și Apusului. Piesa la care facem referire aparține, cel mai probabil, unei biserici greco-catolice și înfățișează ceea ce a fost cândva o poartă împărătească, parte esențială a iconostasului. Este formată din două elemente, reprezentând scena Bunei Vestiri, cu Arhanghelul Gavriil pe voleul din stânga și Maica Domnului pe cel din dreapta. Deasupra acestora sunt zugrăvite chipurile-bust ale sfântului Ioachim și ale sfintei Ana, părinții Maicii Domnului. Fundalurile sunt bogat decorate cu arhitecturi minuțios lucrate, iar gustul pentru detaliu se regăsește în felul în care sunt modelate veștmintele, precum și canturile compoziției. Piesa a fost recent restaurată, astfel încât întreaga cromatică este vie.

Opis

tempera grasă pe lemn

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi