Meniu

Hrvatski

58. Mănăstirea Horezu

1872, Geneva - 1951, București

Procjena

EUR 200 - 400

Prodano

EUR 150

Sesija

Uto., 28 svibnja 2013 00:00

Graficianul elvețian Anton Kaindl (1872-1951) s-a născut la Geneva și a cunoscut România datorită invitației pe care i-a adresat-o Regina Maria în 1921 de a ne vizita țara. Curiozitatea s-a transformat repede în pasiune, astfel încât artistul a rămas aici și s-a afirmat drept un atent cercetător al specificului românesc, atât din punct de vedere al spațiului rural, cât și al monumentelor arhitectonice. Desele călătorii prin țară l-au adus mai aproape de teme pe care le-a imortalizat în lucrările sale. A realizat câteva serii tematice, în funcție de zonele străbătute, precum Moldova, Balcic, Bran. Lucrările de față fac parte din seria dedicată Olteniei, cele două piese, ilustrând biserica din satul Pietrarii de Jos, județul Vâlcea, și mănăstirea Horezu, au atât o valoare artistică, precum și una istorico-documentară. Datorită talentului său, a obținut statutul de gravor oficial al Casei Regale a României.

Dimenzije

width 38.5 cm, height 27 cm

Opis

acvaforte, semnat și datat dreapta jos, în placă, în monogramă, AK, 27; semnat și datat dreapta jos, în creion, Anton Kaindl, 1927; localizat stânga jos, în creion, mănăstirea Horezu

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi