Meniu

Hrvatski

49. Cântarea cântărilor

Procjena

EUR 1.500 - 3.000

Prodano

EUR 1.200

Sesija

Čet., 27 siječnja 2011 00:00

”Cântarea cântărilor (Șir hașirim)” este una din cărțile Vechiului Testament care istorisește grațioasa poveste de iubire dintre regele Solomon și Sulamita, oacheșa păstoriță din zona muntoasă a Libanului. La baza textului canonic stă faptul istoric din timpul domniei lui Solomon (970 – 931 i. Hr), care, plimbându-se vara prin munții Libanului, însoțit de întregul său alai, s-a îndrăgostit de păstorița Sulamita. Relatat prima dată de David, poemul a circulat multă vreme ca alte forme de ”folclor” oral. Includerea sa printre învățăturile Vechiului Testament a nelămurit pe mulți dintre cercetători și a iscat oprobiul altora. Cântarea cântărilor sau poema poemelorv( poemul între poeme) a fost considerat, din punct de vedere literar ca cel mai vechi text care vorbește despre sentimentele de iubire, cât și unul din cel mai reușite poeme de dragoste scrise de-a lungul timpului. Din punctul de vedere al exegeților, acesta era singurul text din Vechiul Testament în care nu apărea numele Divinității. Totodată era privit ca un cântec de nuntă specific zonei mediteraneene, asemănător cu cele ale egiptenilor și grecilor. În cele din urmă, însă, a prevalat interpretarea rabinică și cea creștină, cea a alegorismului poemului, care prezintă , sub forma întâlnirii celor doi, epopeea exodului sau uniunea lui Iahve cu poporul lui Israel. Exegeza creștină a acceptat poemul datorită identificării reflecțiilor poetice ce revelau iubirea lui Hristos față de Biserică. Poemul are o structură dramatică dată de întreținerea unei stări de tensiune creată de dubla temă a iubirii pasionale. La nivel structurii poemului, cei doi îndrăgostiți laudă pe iubirea și se uimesc de frumusețea trupurilor, o uimire tradusă la nivel semantic prin cuvinte de laudă, comparații din care transpare o aprinsă senzualitate a dorinței și chemării reciproce. Cele 21 de gravuri prezintă grafic capitolele poemului, în număr de 8 – întâlnirea dintre cei doi, lauda reciprocă a frumuseții, mărturisirea recirpocă a iubirii dintre cei doi, numită sugestiv pentru modul unic în care este redată, ”arătarea iubirii”. Poemul a fost un subiect generos de reprezentare pentru Klein datorită comparațiilor vii și descrierilor în care abundă referințele la natura înconjurătoare. Artistul a pus accent pe momentele dintre protagoniști, căutarea senzorială a trupurilor atât de legate de naturalul în toate formele sale de manifestare: ”cum este crinul între spini, așa este draga mea între fete”, ”cum este mărul între copaci, așa este dragul meu printre flăcăi”, ”iar buzele lui, la fel cu crinii roșii, în mir mirositor sunt scăldate”, ”sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale, ca mirosul de mere”. Sunt punctate de asemenea și momente importante din aparenta ”desfășurare” a poemului: ”răpește-mă, ia-mă cu tine, hai să fugim”, ”el m-a dus în camera de ospăț, și sus, drept steag, era iubirea”, ”stînga sa este sub cap la mineși cu dreapta lui mă cuprinde”, ”Solomon are șaizeci de regine și optzeci de concubine, iar fecioare, socoteala cine le-o mai ține”, ”avem o mică surioară, care sâni nu are încă. Ce-am face cu sora noastră când ea ar fi pețită?”

Dimenzije

width 25 cm, height 33 cm

Opis

22 gravuri (inclusiv coperta), semnate dreapta jos, în creion, Klein

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Tension within Hyphen

96. Tension within Hyphen

Paul Neagu

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.500
Portretul Drei. Elisei I.

24. Portretul Drei. Elisei I.

Camil Ressu

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano EUR 1.000
Păunul

78. Păunul

Constantin Piliuţă

    Procjena EUR 300 - 450
    Prodano EUR 475
Compoziții florale

68. Compoziții florale

Jacques Hérold

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.500