Meniu

Hrvatski

12. Școlerii

1896, Bucureşti - 1962, Bucureşti

Procjena

EUR 1.000 - 2.000

Prodano

EUR 2.800

Sesija

Čet., 27 siječnja 2011 00:00

Ciclul de opere ce surprinde lumea celor mici este, probabil, cel care se distinge cel mai mult de restul lucrărilor graficianului Jiquidi. Descoperirea acestei lumi a pornit de la portretizarea şi desenarea membrilor familiei, a soţiei şi a celor două fete. Copilul devine astfel unul dintre subiectele preferate ale artistului, iar tema se va distinge nu numai prin alegerea motivului central, ci mai ales prin modalitatea de reprezentare a acestuia şi a universului ce îl înconjoară. Dacă analizăm întregul corp artistic putem observa tente moralizatoare şi sarcastice cu care Jiquidi traduce societatea autohtonă şi, prin calităţile extraordinare de desenator, îşi impune în epocă un loc meritat în grafica militantă. Tocmai această critică aspră dispare atunci când Jiquidi desenează copii, însă puterea de expresie nu este diminuată cu nimic, lucrările fiind la fel de revelatoare ca şi restul subiectelor. Toate personajele sunt atent modelate, şi nu transmit nimic altceva decât starea de puritate şi naivitate care le caracterizează vârsta micilor prieteni. În cuprinzătoarea monografie dedicată lui Jiquidi, George Oprescu menţiona asemănarea tematică între lucrările lui Jiqudi şi grafica comercială a vestitului caricaturist francez Francisque Poulbot. Comparaţia nu este întâmplătoare dat fiind faptul că graficianul parizian introduce în epocă motivul copilului în rândul maselor, publicând schiţele şi caricaturile sale. Ce îl individualizează pe Jiquidi este modalitatea tandră cu care ne prezintă pe cei doi prieteni, care de astă dată nu sunt nici caricaturizaţi, nici criticaţi, ci mai mult, devin centrul unui univers gingaş, rupt de necazurile vieţii.

Literatura

OPRESCU, George, “Aurel Jiquidi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965

Opis

tuș și creion gras pe hârtie, semnat şi datat dreapta jos, în tuş, AJiquidi (19)35

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Din spuma mării

11. Din spuma mării

Mihail Simonidy

    Procjena EUR 350 - 450
    Prodano EUR 260
Barcagii pe Bosfor

21. Barcagii pe Bosfor

Iosif Iser

    Procjena EUR 800 - 1.500
    Prodano EUR 1.000
Efort zadarnic

97. Efort zadarnic

Aurel Acasandrei

    Procjena EUR 250 - 500
    Prodano EUR 400
Promenadă canină

55. Promenadă canină

Marcel Iancu

    Procjena EUR 700 - 1.100
    Prodano EUR 600