Meniu

Hrvatski

12. Vanitas

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Procjena

EUR 15.000 - 20.000

Prodano

EUR 13.500

Sesija

Čet., 29 travnja 2010 00:00

După studiile începute la Facultatea de Litere şi Filosofie, Corneliu Baba s-a dedicat studiului artei, la Academia de Belle-Arte din Bucureşti şi apoi la Iaşi, ocazie cu care l-a întâlnit pe pictorul Nicolae Tonitza, ce avea să-i devină profesor și care l-a apreciat şi sprijinit de atunci înainte. În 1941, s-a bucurat de o dublă recunoaştere a meritelor sale, prin numirea în funcţia de director al Pinacotecii ieşene şi aceea de asistent la catedra de Arte Frumoase a Universităţii pe care o absolvise. După instaurarea regimului comunist, a fost destituit, ceea ce l-a determinat să părăsească Iaşiul şi să se stabilească la Bucureşti, unde devine, în 1958, profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu. Numeroasele expoziţii din ţară şi străinătate la care a participat i-au adus consacrarea ca artist de anvergură. În 1963, este ales membru de onoare al Academiilor de Artă din Berlin şi Moscova, precum şi al Academiei Române; deschide mai apoi două ample expoziţii retrospective, în 1976 şi 1997. Opera sa cuprinde teme variate, de la portrete, peisaje şi compoziții cu personaje la naturi statice. Maria Albani observa prezența crepusculului în opera artistului, indiferent de tematică. Fie că e vorba de cel sufletesc, al spaimei, de cel mental, al nebuniei de cel organic, al glorioaselor amurguri vârstnice din portrete ori de cel pur tehnic, care îl apropie de marii maeștri. Baba recunoștea în naturile statice probleme la fel de complicate ca la un nud sau portret. Și obiectele în sine, și gruparea lor în spațiu, și raporturile lor pe plan formal sau coloristic, toate acestea te fac să visezi, descoperind în arhitectura lor perspectivele unui univers neobișnuit. Fiind un colorist pentru care sursa cromatică era mai degrabă întunericul, decât lumina, în naturile statice predomină un sentiment de singurătate, accentuat de cromatica telurică, punctată pe alocuri de pete mari de lumină. Singurătatea nu e a obiectelor, ci e mai degrabă sugerată ca fiind a celui care le posedă ori le-a abandonat.

Literatura

Corneliu Baba, ediţie îngrijită de Maria Muscalu Albani, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997 ŞUȘARĂ, Pavel, Corneliu Baba, Londra, 2001 ZAMBACCIAN K. H., Corneliu Baba, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958

Dimenzije

width 45 cm, height 41 cm

Opis

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu brun, Baba, (19)75

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Scenă de târg

19. Scenă de târg

Nelly Ştiubei

    Procjena EUR 200 - 300
    Prodano EUR 325
America

33. America

Hans Mattis Teutsch

    Procjena EUR 15.000 - 20.000
Paris

7. Paris

Gheorghe G. Vânătoru

    Procjena EUR 3.500 - 6.000
    Prodano EUR 3.750
Cupă şi rodie

23. Cupă şi rodie

Vasile Grigore

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.600