Meniu

Hrvatski

11. Natură statică cu flori și fructe

1903, Caracal - 1997, Bucureşti

Procjena

EUR 1.600 - 2.500

Prodano

EUR 1.400

Sesija

Čet., 29 travnja 2010 00:00

După ce a absolvit Academia de Arte Frumoase, Musceleanu a călătorit pentru studii în Franţa (1926). A debutat la Salonul Oficial din 1930, expunând constant la Saloanele Oficiale până în 1944. După 1948 a fost prezent la Anualele de Stat şi la Expoziţiile de Artă Românească organizate la Minsk, Atena, Helsinki, Berlin, Istanbul, Cairo, în perioada 1959-1969. ''Deşi desenează atât de frumos, Musceleanu e predominant colorist, lăsând în seama culorii mesajul picturii sale'' aprecia H. H. Catargi. Pictura lui Musceleanu este caracterizată de o tematică restrânsă, esenţială fiind pentru artist nu imaginea reprezentată, ci impresia subiectivă comunicată prin vibraţiile de culoare. Peisajul său, urban sau rural, nu caută să surprindă grandiosul sau pitorescul, ci mai mereu colţul de stradă. Artistul revine des la pictura de şevalet, astfel apar surprinse instantanee din jurul atelierului, strada Pangratti fiind integrată divers în imaginarul lui Musceleanu, un univers recognoscibil şi din peisajele lui Lucian Grigorescu.

Literatura

DRĂGUŢ, Vasile, Ion Musceleanu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974.

Opis

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu roșu, I. Musceleanu, (1)994

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Pescari

25. Pescari

Petru Vintilă

    Procjena EUR 550 - 750
    Prodano EUR 600
Peisaj

17. Peisaj

Ion Pacea

    Procjena EUR 1.250 - 1.800
Cotroceni

13. Cotroceni

Vasile Varga

    Procjena EUR 1.500 - 2.000