Meniu

Hrvatski

8. Întoarcerea de la vânătoare

1942, Gura Humorului - 2012, Iași

Procjena

EUR 1.200 - 2.500

Prodano

EUR 1.100

Sesija

Čet., 24 veljače 2011 00:00

Vânătoarea reprezintă una dintre practicile ancestrale asupra căreia artistul se opreşte în reprezentările sale, alegând să figureze, conform tradiţiei iconografice medievale a acestui subiect, un cortegiu aristocrat. Pentru nobilimea şi lorzii Evului Mediu, vânătoarea era printre activităţile preferate, considerată un antrenament în mânuirea armelor, călărie şi curaj, pregătire necesară pentru război. Vânătoarea cu păsări de pradă, şoimi sau vulturi, la care face referire pictura prezentă, era considerată sport regal, ocazionând petreceri la care participau regi, lorzi şi nobili. Unele dintre cele mai celebre reprezentări picturale ale vânătorii cu şoimi apar în The Boke of St. Albans, prima carte cu imagini imprimate color din Anglia, tipărită în 1486. Orizontul de inspiraţie al picturii lui Gavrilean acoperă în bună măsură spaţiul european medieval, referinţe ale diverselor surse din pictura miniată de carte sau cea murală, atât din vestul continentului cât şi din zona răsăriteană, putând fi urmărite în lucrările sale. Referinţele livreşti au un aport la fel de important precum funcţia imaginativă, care creează situaţii şi cadre fantastice, cu semnificaţie de mit. Utilizând formula tradiţională a cortegiului ce însoţeşte un nobil la vânătoare, artistul a încadrat aici scena într-un mod original, pentru a pune în prim plan figura călăreţului cu pasărea sa de pradă. Predominanţa cromatică a roşului dă atmosferei o notă gravă, la care participă şi atitudinile abătute ale personajelor, probabil indicii ale unor revelaţii tulburătoare ce tocmai au avut loc.

Dimenzije

height 23 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat stânga jos cu roşu, în monogramă, D. G.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Germinație

6. Germinație

Dimitrie Gavrilean

    Procjena EUR 3.000 - 6.000
    Prodano EUR 2.800
Peisaj cu lac

16. Peisaj cu lac

Constantin Radinschi

    Procjena EUR 600 - 800
    Prodano EUR 400
Noapte de mai

7. Noapte de mai

Dimitrie Gavrilean

    Procjena EUR 750 - 1.400
    Prodano EUR 750
Iarna

11. Iarna

Dan Hatmanu

    Procjena EUR 2.000 - 3.400
    Prodano EUR 2.200