Meniu

Hrvatski

25. Nud pe fotoliu

1881, București - 1958, Bucureşti

Procjena

EUR 7.000 - 12.000

Prodano

EUR 6.500

Sesija

Uto., 10 travnja 2012 00:00

Chiar dacă părăsise definitiv Parisul în 1934, de altfel ultimul an petrecut în întreaga Franță, factura operelor lui Iser nu se va desprinde definitiv de aceea tipică creației pariziene. Chiar dacă peisajul și compozițiile de gen, cu personaje, își vor însuși imaginarul autohton începând cu a doua jumătate a deceniului 4, personajele lui Iser, cele care nu suferă travestiuri(arlechini, odalisce, spanioloaice), vor transmite aceeași însuflare modernistă. În plus, utilizarea guașei oferea apariții picturale de o frăgezime cromatică ce se distanța valoric de figurativul românesc. Opera sa are în centru figura umană, printre modelele sale preferate aflându-se oameni aparţinând unei condiţii sociale variate. Artişti de circ, arlechini, balerine, odalisce, țărani dar și chipuri anonime sunt modelele frecvente ale galeriei sale de personaje, completate după 1944 cu figuri de ţărani şi muncitori, căutându-i mai ales pe cei care îndurau cu tărie suferinţele vieţii, cei care ascundeau tristeţea şi cei fără perspectivă. Criticul V. Beneş spunea despre Iser: “Plin de vitalitate, dar şi contemplativ acolo unde ochiul se deschide larg asupra vieţii, Iser este şi astăzi un explorator. Arta lui este arta marilor chinuiţi”. Atunci când se oprea asupra acestora, Iser o făcea dintr-un sentiment de apreciere pentru atitudinea lor faţă de valențele existenţei, portretele sale având roluri dintre cele mai variate – pur estetic, social sau inspirațional. Pe de altă parte, colecţia de personaje pe care le înfăţişează vorbesc despre felul său de a vedea lumea, despre gândurile şi sentimentele sale, într-o reflecţie continuă asupra condiţiei umane. Privit de aproape, modelul, surprins în seminud, este pictat în materia fragedă a guașei, completând un desen prea puțin apăsat. Culoarea este cea care amintește forma, tocmai de aceea Iser se folosește și de câteva notații în ulei, pentru a emfaza sau contrasta două suprafețe alăturate. Efectul, susținut în special de guașa vernisată, evocă voluptatea carnației, în acea maniera clasică pe care Iser o valorifică studiului de nud. Paleta de culori este vie și incandescentă, fapt datorat alternanțelor cald-rece, dar și materialității intrinsece oferită de tehnica de pictare. (I.P.)

Literatura

COMARNESCU, Petru, ”Iosif Iser”, Bucureşti, 1965 CRĂCIUN, Eugen, „Iser”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1945

Dimenzije

width 37 cm, height 47 cm

Opis

guaşă vernisată cu accente de ulei pe hârtie, semnat dreapta jos, cu negru, ISER; datat dreapta sus, cu negru, 1938

Informacije o istraživanju

Proveniență: importantă colecție privată, București. Opera este reprodusă în catalogul “Comori ale Artei Româneşti”, pag. 31, cat. 34, sub titlul “Nud”.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Vedere spre Cetatea Râșnovului

20. Vedere spre Cetatea Râșnovului

Ştefan Popescu

    Procjena EUR 3.000 - 6.000
    Prodano EUR 5.500
Prânzul dulgherilor

2. Prânzul dulgherilor

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Procjena EUR 8.000 - 15.000
    Prodano EUR 8.000
Geamia din Turtucaia

9. Geamia din Turtucaia

Iosif Iser

    Procjena EUR 4.000 - 8.000
    Prodano EUR 7.000