Meniu

Hrvatski

2. Omul cu lingura [1986]

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Procjena

EUR 1.000 - 1.600

Prodano

EUR 2.000

Sesija

Čet., 20 veljače 2025 17:00

Una dintre mențiunile cu privire la subiectul operei de față apare în jurnalul lui Corneliu Baba în data de 17 ianuarie 1972, atunci când artistul mărturisește că una dintre cele trei lucrări pe care le pregătea pentru o expoziție, ”Scena de gen”, a fost preschimbată în ”Omul cu lingura”. Jurnalele lui Corneliu Baba reprezintă un adevărat tezaur pentru cunoașterea și înțelegerea aprofundată a operei sale plastice. ”Omul cu lingura” va fi descris în amănunt în cadrul aceleiași intrări din jurnal: ”Personajul este văzut frontal. Figura e simplă, foarte dramatică, ambele mâini se află pe masă, o masă galben-orange. Bucata de pâine de pe masă are un efect coloristic teribil, la fel metalul albastru al lingurii. Haina, în roz-gris nedefinit, cu irizări de ocruri. Am făcut apoi o schiță în tuș colorat și întreaga atmosferă ”caldă de aur” nu mi-a displăcut. Altă dată această lucrare avea ca dominantă albastrul, ca personagiile lui Picasso din perioada albastră.” Dat fiind faptul că artistul reia acest subiect de-a lungul anilor, acesta va suferi permutări de stil și cromatică. O altă variantă a operei se află în colecția Muzeului de Artă din Timișoara, iar numeroase interpretări și schițe au circulat de-a lungul timpului în piața de artă. ”Omul cu lingura” va deveni așadar o temă recurentă, aproape obsedantă în creația lui Corneliu Baba. Este de departe un portret dramatic, o lucrare puternică și impresionantă, în care artistul exercită influențele preluate de la El Greco, Goya sau Rembrandt.

Literatura

BABA, Corneliu, ”Confesiuni și Jurnale”, volumul II: 1965 - 1977, Ediție îngrijită de Maria Muscalu Albani, Muzeul Național de Artă al României, București, 2020.

Dimenzije

width 23 cm, height 28 cm

Opis

cerapastel, guașă și accente de cărbune pe hârtie, semnat și datat dreapta jos, în pix, "Baba, 30.VI.(19)86"

Izlasci

1986

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Arlechin

112. Arlechin [1986]

Augustin Costinescu

    Procjena EUR 200 - 400
    Prodano EUR 350
Îmblânzitorul de cai

41. Îmblânzitorul de cai [1984]

Ion Iancuţ

    Procjena EUR 200 - 300
    Prodano EUR 250
Casă albastră (IV)

194. Casă albastră (IV) [2021]

Ştefan Câlţia

    Procjena EUR 250 - 350
    Prodano EUR 2.000