Meniu

Hrvatski

133. Natură statică cu flori, cărţi şi evantai

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Procjena

EUR 14.000 - 24.000

Prodano

EUR 25.000

Sesija

Uto., 12 lipnja 2012 00:00

Între 1930 şi 1940, Petraşcu optează în conceperea naturilor statice pentru fonduri gri-verzui, brune sau ocru, ce lasă să se întrevadă în prim-plan garoafe, cârciumărese, anemone, crizanteme şi bujori, flori aranjate în tingere de alamă sau vase de pământ smălţuit. În aceşti ani, pictorul alătură florilor sale și elemente de natură moartă, în mod special cărţi. “Natură statică cu flori, cărţi şi evantai” aparţine fazei de maturitate a creaţiei a lui Petraşcu, care, ajuns la o aprofundare stilistică deplină, ne oferă un tablou-capodoperă, în care o notă aparte o constituie prezenţa în compoziţie a cărţii ce aminteşte de amplul ciclu omagial al pictorului pentru Eminescu, faţă de care a simţit dintotdeauna o profundă admiraţie. Culoarea este cea prin care Petrașcu reușea să sugereze volumul, care în cazul artistului, și cu atât mai mult în cazul unei naturi statice, devine relevant pentru compoziție. Artistul nu îl modela cu ajutorul valorilor tonale, prin trecerea gradată de la lumină la umbră, ci se folosea de calitatea unei culori, sau a unei game extinse. Astfel, în special prin folosirea cuțitului, Petrașcu reușea să încarce suprafața pictată cu trei-patru culori în același timp (cazul florilor din vas), realizând contrastul simultan al culorilor, o tehnică pur impresionistă, dar folosită iscusit de un maestru colorist. Petrașcu a juxtapus, într-o tonalitate unitară, o mare parte a gamei spectrului apropiat, cu ajutorul căreia a reușit o modulație a culorii, astfel nuanțele calde de galben reprezintă lumina, iar negrul – umbra. Pe lângă această practică, foarte personală, Petrașcu alegea să se folosească de calitatea culorii în consistență pură, pentru a oferi un grad de expresivitate ridicat. În plus, folosirea albului și a negrului reprezintă și ea o modalitate prin care lucrarea este încărcată de prospețime. (I.P.)

Literatura

COSTESCU, Eleonora, “Gheorghe Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1975 FLOREA, Vasile, “Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1989

Dimenzije

height 38 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, G. Petraşcu, (1)933

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Jucătoarea de şah

118. Jucătoarea de şah

Alexandru Ciucurencu

    Procjena EUR 20.000 - 35.000
    Prodano EUR 60.000
Peisaj de vară

61. Peisaj de vară

Adam Bălţatu

    Procjena EUR 300 - 600
    Prodano EUR 1.600
Plimbare în parc

66. Plimbare în parc

Niculina Delavrancea Dona

    Procjena EUR 900 - 1.400
    Prodano EUR 1.600
Peisaj din Crimeea

164. Peisaj din Crimeea

Ada Mironovna Zevin

    Procjena EUR 900 - 1.800
    Prodano EUR 1.400