Meniu

Hrvatski

24. Canceu cu lalele și mărgele albastre

1895, Bucureşti - 1979, Bucureşti

Procjena

EUR 2.400 - 3.500

Prodano nakon aukcije

EUR 2.400

Sesija

Čet., 27 siječnja 2011 00:00

Lucia Dem. Bălăcescu a primit recunoașterea calităților plastice printr-o serie de distincții care i-au adus aprecierea publicului, criticii și colecționarilor, atât în plan local, cât și internațional. În 1928 artista obține Premiul I al Salonului Oficial de pictură la București, în 1929 Medalia de bronz la Expoziția Internațională de la Barcelona, 1937 Medalia de argint la Expoziția Internațională de la Paris, 1939 Premiul I ”I. G. Pallade” al Academiei Române, iar în 1974 marele premiu “Ion Andreescu” al Academiei Române. Aceste distincții precum și faptul că la retrospectiva din 1971 itinerată în mai multe orașe din țară toate lucrările făceau parte din importante colecții muzeale sunt confirmări, uneori necesare, care certifică o carieră artistică împlinită și de succes. Un loc important în definirea personalității creatoare a Luciei Demetriade l-a jucat efervescența mediului format în cadrul coloniei artistice de la Balcic. Artista frecventează aceste locuri aproape în fiecare vară, fiind o apropiată a Ceciliei Cuțescu Storck. Momentul pierderii Balcicului, în 1940, a adus prejudicii semnificative, foarte mulți artiști fiind profund afectați. Lucia Dem. își amintește cu nostalgie în câteva cronici publicate în Universul literar anii petrecuți la Balcic. Contactul cu pictura Ceciliei Cuțescu a jucat un rol important pentru evoluția Luciei Bălăcescu. Artista și-a arătat în mai multe compoziții interesul pentru componenta decorativă din pictura Ceciliei. Grupul care frecventa Balcicul i-a oferit Luciei Demetriade Bălăcescu impulsul necesar dezvoltării carierei sale, fără a o împiedica vreodată să-și urmeze convingerile plastice personale. În tematica foarte diversă a creației sale, natura statică joacă un rol important, artista preferând compozițiile cu flori datorită posibilităților nelimitate pe care le oferă pentru jocurile cu lumina, cromatica și compoziția. ”Flori și mărgele albastre” este o compoziție care respectă îmbinarea tectonică cézanniană, artista nefiind interesată de conținutul de percepție tranzitoriu. Este preocupată de concret și respectarea realității, deși pensulația și accentuarea bidimensionalității structurilor colorate sunt de factură postimpresionistă. Artista se raportează într-un mod obiectiv la realitate, reușind să rămână într-o comunicare perfectă cu elementele definitorii ale motivului floral: lalelele par aproape reale. Elementul narativ, tabloul în tablou, sugerează încă o dată interesul artistei pentru discursul modernist. (V.I.)

Literatura

CRISTEA, Ioana, POPESCU, Aura, ”Doamnele artelor frumoase românești afirmate interbelic”, Ed. Monitorul Oficial, 2004

Dimenzije

width 50 cm, height 62 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat stânga sus, în tuș, parțial ilizibil, LDB (1)928

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Prințesa

48. Prințesa

Magdalena Rădulescu

    Procjena EUR 2.250 - 3.500
    Prodano EUR 5.500
Duet

66. Duet

Angela Tomaselli

    Procjena EUR 650 - 850
    Prodano EUR 550
Tovarășa Corina Groșan

61. Tovarășa Corina Groșan

    Procjena EUR 3.000 - 5.500
    Prodano nakon aukcije EUR 3.000