Meniu

Hrvatski

105. Norocul

Procjena

EUR 1.000 - 1.800

Prodano

EUR 3.500

Sesija

Sri., 15 lipnja 2011 00:00

O prezență rară în expozițiile bucureștene, Savargin este unul dintre acei puțini sculptori pe care perioada interbelică i-a oferit culturii românești. Școlit la Belle Artele din București, Savargin își va definitiva studiile în Franța, fiind unul dintre elevii lui Antonin Mercie, unul dintre cei mai reprezentativi profesori ai Academiei de Belle Arte de la începutul secolului al XX-lea, cu care va practica atât sculptură, cât și desenul. Sejurul în Paris nu a fost de lungă durată, unica urmă lăsată fiind participarea la Salonul Național Francez cu un bust de bronz ce îl înfățișa pe primarul Bucureștiului. La Saloanele Oficiale autohtone, Savargin nu a avut prezențe foarte însemnate, fiindu-i expuse între 1934 și 1945 doar 5 lucrări - 3 bronzuri, un gips și o marmură. Presa vremii nu îl evită însă, iar arta lui Savargin este comentată de Comarnescu sau Tache Soroceanu cu ocazia unor personale sau expoziții de grup în care sculptorul se evidențiază. Lucrarea de față, datată 1923, ne prezintă un motiv antic reinterpretat. Savargin ocolește reprezentarea clasică a deității si a patronajului corespondent și alege o factură umoristă, într-o operă de un cert farmec. Norocul este prezentat după cutuma românească, după vechea vorbă de duh “noroc chior”, iar Savargin optează pentru un mixaj iconografic. Urme ale pălăriei petasus (cu aripi), purtate de Hermes, alături de panglica ce acoperă ochii unui chip rubicond sunt principalele elemente ale simbolului amintit de sculptor. (I.P.)

Literatura

OPREA, Petre, “Expozanți la Saloanele Oficiale de pictură, sculptură, grafică”, Ministerul Culturii și Cultelor, București, 2004 STOMFF, Andrei-Aurel, STOMFF, Mihaela, “Salonul Oficial de sculptură”, Ed. Standardizarea, București, 2010

Dimenzije

width 19 cm, height 34 cm

Opis

bronz patinat, semnat și datat lateral dreapta, Savargin, 1923; ștampilă de atelier, Fabrica V. V. Rășcanu, Buc., 1923; denumit pe plintă, frontal, la bază, NOROCUL

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Plase la uscat

36. Plase la uscat

Samuel Mützner

    Procjena EUR 6.000 - 9.000
    Prodano EUR 7.500
Coș cu mere

10. Coș cu mere

Octav Băncilă

    Procjena EUR 4.000 - 7.000
    Prodano EUR 3.500
Chip de țărăncuță

104. Chip de țărăncuță

Horia Boambă

    Procjena EUR 1.800 - 3.000
    Prodano EUR 1.700
Zi de sărbătoare

8. Zi de sărbătoare

Ludovic Bassarab

    Procjena EUR 900 - 1.800
    Prodano EUR 1.600