58. Nimfă dormind

„Nimfă dormind” face parte dintre cele mai desăvârşite nuduri ale creaţiei grigoresciene. Factura sa apropiată de academism justifică o încadrare în etapa începuturilor, alături de alte nuduri sau figuri aproape goale, tratate într-o manieră asemănătoare celor realizate în şcolile de artă, cum sunt şi operele „Înainte de baie” (colecţie particulară), „Fără grijă” (colecţia Alexandru Vlahuţă) sau „Bacantă” (colecţia Cella Delavrancea). Pictată probabil din imaginaţie, punând în practică tehnici precum clarobscurul, lucrarea afirmă influenţele academiste, însă libertatea tuşelor cu care este tratat restul imaginii, dovedește o concepţie ce depăşise principiul finitului, normă în pictura oficială. De altfel, artistul mai cunoaşte unele reveniri la formele de inspiraţie clasică, în special în portretele şi nudurile din perioada căutărilor, considerată a se întinde până în 1887, etapă când are loc formularea viziunii sale în sfera impresionismului. Opera se număra printre preferatele lui Nicolae Grigorescu, precum aflăm dintr-o relatare de-a lui Alexandru Vlahuţă, referitoare la cea de-a doua expoziţie deschisă de artist, în 1887, la Palatul Eforiei. Acesta enumeră pictura printre alte câteva peisaje şi o natură moartă, pe care Grigorescu le însemnase ca vândute, înainte de sosirea publicului: „... se grăbise să vie în ziua aceea mai de dimineaţă (...) să-şi asigure... în contra cumpărătorilor câteva tablouri care-i erau scumpe, scumpe ca o fiinţă vie, şi pe care niciodată şi cu nici un preţ n-a vrut să le vândă.”(1) Din atelierul lui Grigorescu a cumpărat-o probabil Ernest Goodwin, englez de origine şi director adjunct la Banque de Roumanie, căsătorit cu Maria Şuţu, cunoscut pentru priceperea cu care a adunat unele dintre cele mai bune picturi ale maestrului, colecţia sa concurând în număr şi valoare cu cele ale lui Eugeniu Carada şi Alexandru Vlahuţă. Acesta a achiziţionat în decurs de douăzeci de ani lucrări de Grigorescu, pe care le alegea după vizite repetate în atelierul său şi mai rar din expoziţii. Aflăm, din monografia dedicată pictorului de Al. Vlahuţă, că printre operele din colecţia Goodwin făcea parte şi opera prezentă, numită „Nimfă dormind la marginea pădurii”, cea de care artistul nu intenţiona să se despartă, dar pe care a cedat-o totuşi colecţionarului englez. Prin 1910, pensionându-se şi dorind să se întoarcă în ţara de origine, Goodwin decide să îşi vândă în bloc colecţia unei singure persoane, însă planul nu îi reuşeşte, iar lucrările lui Grigorescu sunt achiziţionate de diverşi amatori.(2) George Oprescu scria în „Grigorescu desinator” despre frecvenţa redusă a temei nudului în opera artistului, punând acest fapt pe seama sfielii lui Grigorescu: „Îl simţim rezervat, poate chiar puţin jenat, în faţa modelului gol. Atitudinea aceasta are drept efect tablouri de un sentiment pudic, în care se citeşte o admiraţie mută, amestecată cu respect pentru trupul femeii, o castitate rară la artişti, şi care nu e lipsită de farmec.”(3) Poate aceeaşi reţinere îl determină să aleagă să reprezinte nudul văzut din spate, ascunzând identitatea şi protejând intimitatea personajului, ipostază care imprimă în acelaşi timp o notă de mister imaginii. Mai târziu, observăm că rezerva faţă de trupul feminin îl părăseşte, în picturi precum „Intrând în baie” din 1880-1882 (Muzeul Municipiului Bucureşti), „Nud pe malul mării” din 1881 (colecţia Iosif Dona) sau „Nud” din 1880-1885 (Muzeul Naţional de Artă al României), personajele afişând ipostaze relaxate, dezvăluindu-se nepăsătoare față de privirea pictorului. Reprezentarea femeii în pictura lui Grigorescu se înscrie într-o direcţie specifică pentru arta europeană a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea: femeia ca obiect pasiv al contemplaţiei, surprinsă în timpul ritualurilor sale private cotidiene, oferindu-se inconştient actului voyeurist. În nuduri şi portete de ţărănci sunt redate caractere generice, fără interes pentru identitatea modelului. Sunt plasate în spaţiul domestic, în camere, în grădină sau pe lângă casă, la câmp, observate în timpul activităţilor lor zilnice, cu acul şi fuiorul, ori odihnindu-se. De multe ori sunt asociate cu florile, în mijlocul cărora se află sau cu melancolia, fiind ilustrate torcând căzute pe gânduri. În unele picturi, mai ales cele cu ţigănci, primează caracterul senzual al reprezentării, prin hainele care alunecă pe corp, dezvăluind trupul, alte dăţi fetele apar ştrengare şi voioase ca nişte copile. Titlurile lucrărilor vorbesc şi ele despre interesul lui Grigorescu pentru reprezentarea unor tipologii caracteristice pentru satul românesc. Femeile sunt numite după statutul lor social („Ţărăncuţă”, „Logofeteasă”, „Fata cu zestrea”), după activitatea pe care o întreprind („Cusând”, „Ţărancă citind”, „Ţărancă torcând”, „Ţărancă odihnindu-se”), subliniând o calitate estetică („Bălăioara”, „O floare între flori”), provenienţa geografică („Munteanca”) sau etnică („Ţigănca de la Ghergani”). Portretele lor, chiar şi atunci când sunt individualizate, sunt simboluri ale unei existenţe pastorale metaforice, pe care Grigorescu încearcă să o permanentizeze prin opera sa. În secolul al XIX-lea, în spaţiul românesc, femeia se afla în centrul unei societăţi patriarhale, a cărei economie ţărănească – principala sursă de venit naţional – se baza pe munca productivă a femeilor.(4) Viziunea lui Grigorescu asupra femeii trebuie să fi fost influenţată de apartenenţa sa la mediul rural, relatările cu privire la greutăţile îndurate de mama sa cu seninătate fiind evocatoare pentru valorile pe care şi le formase: „Cu acul ne-a crescut biata mama. Şi o dată n-am auzit-o plângându-se ori blestemând, ori spunând vreo vorbă rea. S-a trudit, sărăcuţa de ea, s-a învăţat singură să citească şi să scrie, ca să ne poată învăţa şi pe noi puţină carte.”(5) Nici contactul cu mediul francez nu a avut efectul de a îi transforma concepţia, căci la Paris, în anii în care Grigorescu se afla acolo, femeile erau în continuare în afara vieţii publice. Creaţia sa reflectă realitatea socială a contextului, reprezentând femeia în linia tradiţională a artei patriarhale, ca „natură” în opoziţie cu „cultura”, deci cu accent pe rolul său biologic şi ca muză pentru actul artistic. Femeia în natură, întinsă între flori şi vegetaţie, dormind sau lucrând cu melancolie este unul dintre tipurile asupra căruia Grigorescu revine adesea în picturile sale reprezentând femei. Tema femeii între flori este una specific simbolistă, de largă circulaţie în arta practicată în jurul anului 1900. Art Nouveau-ul a preluat mai târziu subiectul, ca unul care oferea pretextul pentru liniile curbe de contur, sugestia de mişcare şi eleganţă, potrivit unui stil cu o pronunţată dimensiune decorativă. Subiect ornamental al admiraţiei, femeia ocupă câteva roluri în creaţiile simboliştilor francezi: de fecioară, simbol al maternităţii împlinite sau femme fatale. Imaginile pe care ni le oferă arta occidentală a sfârşitului secolului al XIX-lea prezintă etapele ciclului biologic al femeii, cu accent asupra sexualităţii şi a conştientizării acesteia. „Nimfă dormind” reia motivul simbolist, de origine mitologică, al femeii ca muză, obiect al contemplaţiei, care se oferă inconştientă privirilor şi imaginaţiei, într-o scenă lirică, idealizată. Trupul femeii este cel asupra căruia se concentrează întreaga atenţie a pictorului, care nu pare preocupat de redarea naturii din jur, mai mult decât a sugera ingenios desişul pădurii, printr-un joc de tuşe libere, în diverse tonuri de verde. Lumina participă şi ea la scoaterea în evidenţă a corpului, care se desprinde aproape iluzionistic de pe fundalul întunecos, prin contrastul puternic între umbră şi lumină obţinându-se redarea volumului şi a adâncimii. Carnaţia este lucrată cu măiestrie, cu tuşe fine, care topesc nuanţele unele în celelalte, aducând reprezentarea corpului într-un grad ridicat de finisare. Linia diagonală, unduitoare, a siluetei, care porneşte de la tălpi şi trecând le-a lungul coapselor, taliei, gâtului dezgolit, se încheie cu braţul întins al femeii, conferă graţia şi senzualitatea imaginii. Nu este de mirare că artistul se îndrăgostise de propria lui creaţie, intenţionând să refuze cu orice preţ să o vândă. (C.C.) Note: 1 Alexandru Vlahuţă, „Viaţa şi opera pictorului N. I. Grigorescu”, SOCEC, Bucureşti, 1910, p.121-129 2 George Oprescu, „Grigorescu la vânzare” în „Neamul românesc literar”, Bucureşti, 12 februarie 1912 3 George Oprescu, „Grigorescu desinator”, p. 23 4 Olivia Niţiş, „Femeia între linişte domestică şi senzualitate în arta lui Grigorescu” în „Nicolae Grigorescu şi modernitatea”, coord. Ioana Vlasiu, p. 77 5 Alexandru Vlahuţă, „Pictorul Nicolae Grigorescu” apud Olivia Niţiş, ibidem, p. 77

Literatura

“Grigorescu pictor al naturii“ (1838-1907), texte Mariana Vida, coord. Rodica Matei, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti 25 octombrie – 30 martie 2008, 2007 “Nicolae Grigorescu. Pictură şi grafică”, catalog de Ioana Beldiman şi Gheorghe Cosma, Muzeul Naţional de Artă al RSR, Bucureşti, 1984 NIŢIŞ, Olivia, „Femeia între linişte domestică şi senzualitate în arta lui Grigorescu” în „Nicolae Grigorescu şi modernitatea”, coord. Ioana Vlasiu, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, Do-MinoR, Bucureşti, 2008 OPRESCU, George, “Grigorescu”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1960 OPRESCU, George, „Nicolae Grigorescu, maturitatea şi ultimii ani”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970 VLAHUŢĂ, Alexandru,” Viaţa şi opera pictorului Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, 1910

Dimenzije

width 76 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu roșu, Grigorescu

Informacije o istraživanju

Opera a făcut parte din celebra colecție Ernest Edmond Goodwin, bancher, director adjunct al Banque du Roumanie până în 1910. Opera a participat la a doua expoziție personală Nicolae Grigorescu, 1887, Palatul Eforiei, menționată în capitolul XI al monografiei “Viața și opera pictorului N.I. Grigorescu“, Alexandru Vlahuță, SOCEC, 1910, pp. 122-129. La începutul secolului al XX-lea, opera era expusă trunchiat, cca. 16 cm lungime ai suprafeței stângi a picturii, reprezentând colțul întunecat al pădurii, fiind pliați pe șasiu; o restaurare ulterioară a operei a recuperat această porțiune clasicistă a operei, redând-o circulației în formatul conceput de Grigorescu. Opera este reprodusă în Calendarul Minervei, 1908, sub titlul “Studiu“. Opera este reprodusă în monografia “Nicolae Grigorescu“, Nicolae Petrașcu, București, 1930, sub titlul “Dormind“, planșa 20, pag. 85. Opera este reprodusă în “Masters of Roumanian Painting. Grigorescu“, Ionel Jianu, Foreign Languages Publishing House of the Rumanian Institute for Cultural Relations with Foreign Countries, București, pag. 168, sub titlul “Nud.“

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.