Meniu

Hrvatski

54. Pont Neuf

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Procjena

EUR 18.000 - 28.000

Prodano

EUR 25.000

Sesija

Sri., 15 lipnja 2011 00:00

Pictor de gândire realistă, conştient de propria-i valoare, însă departe de o exteriorizare vanitoasă, Baba nu se desprinde niciodată de lumea omului. Portretist desăvârşit, creator al unor personaje emblematice în compoziţii tulburătoare, Baba se va arăta şi în faţa peisajului un bun psiholog. În aceste compoziţii din urmă, interogaţiile lui Baba resimt o mutaţie şi, profitând de maleabilitatea unui concept ca realismul, el îi oferă un caracter extins şi cuprinzător. Dincolo de simplul contact vizual al pictorului cu aspectele exterioare ale naturii şi de reprezentarea plastică ulterioară, Baba simte nevoia unor introspecţii în faţa motivului pictat. El visează, îşi imaginează, accesează cele mai profunde straturi ale unei intimităţi psihice, tocmai din nevoia de a personaliza universul plastic al unui pictor totuşi realist. Printre cele mai cunoscute peisaje, exceptând cele realizate în ţară, Veneţiile şi colţurile pariziene par a fi febleţea lui Baba. El alege mereu colţuri dificile, unde pitorescul are o importanţă cât mai mică, iar detaliile sunt oferite mai mult de pensula artistului. Alegerea unor vederi mai puţin revelatoare este provocată tocmai de bogăţia în motive a locului pictat. Desigur că însăşi imaginea unui canal veneţian sau a Senei prezintă din start un spectacol vizual, gata compus şi pictat. A feri imaginea de pericolul pitorescului nu se doreşte a fi o replică dată artei realiste a perioadei interbelice, unde găsim imagini elocvente la un Pallady sau mai ales la un Petraşcu - cu peisaje pariziene în cazul primului, sau celebrele vedute veneţiene ale celui din urmă. Aplecarea lui Baba spre o viziune intimistă este datorată acelei tente dramatice ce îi modelează întregul univers tematic. Dacă în cazul vederilor din Veneţia această calitate este mult mai evidentă în reproducerea plastică, în pictarea colţurilor pariziene Baba traduce această aură psihologică prin fine interogaţii cromatice. În lucrarea de faţă, Baba ne expune, sustras din acel episod crepuscular al spaţiului european, un colţ al vestitului pod peste Sena, Pont Neuf. Chiar dacă imaginea reprodusă de Baba nu ne relevă podul în întregime, maniera iscusită prin care pictorul inspiră monumentalitate arcelor de pod oferă lucrării o materialitate recognoscibilă. Picturalitatea expresivă conturată de Baba are drept izvor alegerea momentului zilei, înserarea devenind sursă principală în fixarea unui reper temporal. Peisajul este pus în balanţa lumină-întuneric, apariția crepusculară facilitând clarobscurul căutat de pictor. Alegând să pornească construcţia de la inflexiunile oferite de valenţele penumbrei, pictorul îşi însuşeşte acea “redescoperire” a negrului, pe care îl utilizează fie în conturul, fie în amintirea contrastului luminos-întunecos. Negrul devine miezul ansamblului pictural, umbra şi penumbra podului devenind coloana vertebrală a compoziţiei. Liant al paletei, culoarea reuşeşte să coaguleze registrul cromatic, care oricum este orânduit în jurul a câtorva tonuri pământii. Lumina este amintită prin antagonismul valoric cu întunericul, iar incertitudinea crepusculară a cerului nu face decât să întărească acestă disonanţă. Însă gravitatea oferită de efectul incipient al întunericului, al înserării, se dizolvă într-o atmosferă remarcabilă, conturată şi exprimată de materialitatea volumelor. Paleta folosită nu se remarcă printr-o efervescenţă valorică, însă maniera de saturare a suprafeţei colorate încarcă volumul de substanţialitate. Baba foloseşte ocrul, în potenţări diferite, când spre galben deschis, când spre cafeniu cremos, pentru a accentua cadrul urban amintit, fără să se îndepărteze de nota generală, gravă. În perspectivă focalizată, atmosfera se contractă în jurul podului, care, în rol dublu, face trecerea între cele două planuri, de la dreapta la stânga, și de jos în sus. (I.P.)

Literatura

Muzeul de Artă Timişoara, ”Palatul Baroc şi Colecţiile sale”, Samuel Tastet Editeur, Timişoara, 2006

Opis

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu negru, Baba, (19)83

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Canal olandez

60. Canal olandez

Max Arnold

    Procjena EUR 2.400 - 3.300
    Prodano EUR 2.200
Balerine

108. Balerine

Constantin Piliuţă

    Procjena EUR 2.200 - 3.500
    Prodano EUR 15.500
Femeie cu flori în păr

113. Femeie cu flori în păr

Dan Bota

    Procjena EUR 400 - 650
    Prodano EUR 550
Vedere asupra Balcicului

44. Vedere asupra Balcicului

Adam Bălţatu

    Procjena EUR 2.500 - 4.500
    Prodano EUR 4.000