Meniu

Hrvatski

26. Pe malul mării [1935]

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Procjena

EUR 12.000 - 18.000

Prodano

EUR 16.000

Sesija

Uto., 20 lipnja 2017 19:30

"Acea nostalgie marină pe care numai noi, cei născuţi şi crescuţi la mare credeam că o simţim, ne-a redat-o magistral Petraşcu, cel născut pe şes. La mare sau prin ţinuturile încărcate cu vapori, unde lumina vine tamisată şi contrastele dispar, paleta lui Petraşcu se înmoaie ca prin minune. În această atmosferă învăluită, vânjosul pictor se potoleşte, negrul lui se diluează pe paletă, roşul se calmează, iar albastrul şi cobaltul se îmbină într-o baie de verde émeraude, dând picturii acea fericită armonie şi nobleţe apuseană." Cuvintele lui K.H. Zambaccian, marele colecționar de artă și totodată pasionat de creația lui Gheorghe Petrașcu, sunt cele ce denotă întocmai farmecul punctat de pensula și cuțitul artistului. Cu atât mai mult sunt adevărate cuvintele lui Zambaccian atunci când spiritul marin se regăsește și în tema aleasă de pictor; astfel, descoperim acel albastru de cobalt în opere ca cea de față, desfășurate în mediul preferat de artist, marea. Eclectismul tematic ne amintește de opera lui Grigorescu, în seria de pânze realizate în Bretania, în care surprinde câte un personaj feminin pe malul mării, într-una dintre cele mai expresive creații impresioniste românești. Petrașcu, urmaș spiritual al lui Grigorescu și influențat direct de acesta pentru o bună parte a debutului, pictează această serie într-un fel de omagiu adus creației grigoresciene. În plus, ciclul artistului nostru primește o notă aparte prin faptul că modelul folosit este aproape exclusiv soția sa, alături de care a călătorit în majoritatea itinerariilor realizate în perioada interbelică. Techirghiol avea să devină locul principalelor compoziții marine din cursul anului 1935, fapt confirmat de sumedenia de lucrări din expoziția personală din 1936 în care Techirghiol este amintit.

Literatura

ZAMBACCIAN, K. H., "Pagini de artă", Editura Casa Şcoalelor, 1943

Dimenzije

width 36 cm, height 25 cm

Opis

ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, "G. Petraşcu, (1)935"

Izlasci

1935

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Nud în atelier

136. Nud în atelier

Camil Ressu

    Procjena EUR 12.000 - 18.000
Nașterea Domnului

180. Nașterea Domnului [1885]

Sava Henţia

    Procjena EUR 4.500 - 6.500
    Prodano EUR 4.500
Târg de oale

109. Târg de oale

Erno Tibor

    Procjena EUR 800 - 1.200
    Prodano nakon aukcije EUR 800
Captura

162. Captura

Nicolae Tonitza

    Procjena EUR 4.000 - 6.000