Meniu

Hrvatski

311. Iole la Hydra [1929]

1886, Piteşti - 1975, Bucureşti

Procjena

EUR 15.000 - 25.000

Sesija

Uto., 20 listopada 2015 20:00

Sejurul balcanic din cursul anului 1929 avea să fie tulburător pentru creația lui Schweitzer-Cumpăna, în special în câmpul limbajului pictural, reacție relevată de la primele peisaje lucrate sub influența noului figurativ. Fascinația luminii este cea care a cauzat o mutație valorică reprezentativă pentru compozițiile create de pictor începând cu acel an, de unde până atunci interesul său pentru țăranul român și viața acestuia îi coordonau aproape integral creația. Insulele grecești aveau să îi ofere fondul imaginar necesar unei reorganizări atât a paletei (tonurile irizante, puternice, folosirea uneori excesivă a albului), cât și a planurilor picturale. Monumentalul apare mult mai des în pictura lui Schweitzer, care începe o dată cu pitorescul peisaj insular să caute dincolo de materialitatea structurii, fiind atras și de senzație și efect. Acestea apar în uleiuri evident prin manipularea paletei în care observăm o mutație către tonurile cele mai bogate în lumină și căldură – albul, rozul, galbenul. Chiar dacă maniera de împăstare nu e schimbată, produsul nu mai pare încărcat și greoi, ca în cazul compozițiilor cu țărani, ci bogat, diafan, concludent mediul luminos al Greciei. Alături de aceste schimbări în esența paletei, Schweitzer-Cumpăna reconsideră și componenta constructivă a compozițiilor, alegând în aceste peisaje perspective inedite. În cazul portului Hydra, pictat în doar câteva alte variante, pictorul închide unghiul destul de mult, îndeajuns ca cerul (sau orizontul) să fie practic excluse. Fundalul este reprezentat de jocul în planuri al caselor pe diferite niveluri, transformându-l într-o perdea decorativă grăitoare acelui discurs cromatic și compozițional enunțate anterior (I.P.)

Dimenzije

width 51.5 cm, height 65 cm

Opis

ulei pe carton, semnat şi localizat dreapta jos, cu negru, "Schweitzer-Cumpăna, YΔP(A)"

Informacije o istraživanju

Opera este reprodusă în monografia "Schweitzer Cumpăna", Gheorghe Poenaru, ed. Meridiane, București, 1969 la cat. nr. 15, sub titlul "Insula Hydra".

Izlasci

1929

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Intimitate

363. Intimitate [1933-1934]

Nicolae Tonitza

    Procjena EUR 15.000 - 25.000
    Prodano EUR 22.000
Plimbare prin Bois de Boulogne

302. Plimbare prin Bois de Boulogne [1929-1934]

Iosif Iser

    Procjena EUR 4.000 - 6.000
    Prodano EUR 3.800
File de poveste

251. File de poveste [1984]

Georgeta Năpăruş

    Procjena EUR 1.800 - 2.500
    Prodano EUR 3.250
Peisaj tunisian

316. Peisaj tunisian

Samuel Mützner

    Procjena EUR 600 - 1.000
    Prodano EUR 600