54. Baletistă

Prin coloristică, tehnică şi subiect lucrarea Baletistă se încadrează în perioada de după 1934 – an ce marchează şi întoarcerea artistului în ţară. Încă după 1930 şi vizita efectuată de Iosif Iser în Spania, acesta adusese deja culoarea vastă şi abundentă în creaţia sa. După 1934 pictorul îşi individualizează şi mai mult personajele, îndrăznind să capteze chiar şi în prim plan personajele sale. Acestea variază între odalisce, arlechini sau balerine (precum în cazul lucrării de faţă) care populează universul creativ specific artistului - inspirat, de altfel, în anii săi de pregătire de Toulouse-Lautrec, a cărui influenţă transpare deseori prin tematică şi subiect. După cum Iser însuşi declara, referindu-se la începuturile sale: „Descopeririea unui album de Toulouse-Lautrec a însemnat un moment hotărâtor pentru felul meu de a înţelege pictura”. Cât despre maniera de abordare a lui Iosif Iser, înseşi cuvintele pictorului o exprimă: „Lucrările mele sunt scrise în limbajul picturii, adică un limbaj colorat, vizual, după cum limbajul scriitorilor şi al muzicienilor este auditiv şi vocal”. Folosindu-se de limbajul vizual propriu, închegat într-un stil realist de ponderată teatralitate, Iser transmite adevărate poveşti verosimile despre lumi şi destine, mărturisite prin personajele sale luate mai degrabă ca pretext pentru a atinge şi surprinde în pictură aspecte mai profunde ale existenţei. Iosif Iser este, de altfel, recunoscut şi elogiat pentru maniera sa unică de a pătrunde direct în cotloanele sufletului omenesc, pe care le investighează cu perspicacitatea unui detectiv. Însăşi înfăţişarea sa impozantă, solidă şi echilibrată, cu un zâmbet cald, pătrunzător şi jucăuş, fumându-şi harnic trabucul, trădează detaşarea blândă şi starea de permanentă căutare de trăiri demne de a fi proaspăt surprinse, măcinate prin tehnică şi apoi redate în pictură cu fidelitatea şi francheţea ce marchează stilul caracteristic. În aceeaşi manieră ne putem imagina că pictorul a scrutanat momentul intim al Baletistei, tânără prezenţă feminină şi, mai mult decât atât, reprezentantă a unei lumi prin excelenţă urbane, de fast şi eleganţă, de spectacol. Imaginea capătă forţă cinematică prin maniera clasică, monumentală de redare, dar totodată prin fireascul şi umanul surprins în starea şi prezenţa personajului. Iser surprinde scânteia de tristeţe abia trucată de atitudinea de resemnată aşteptare. Ceea ce Iser redă prin personajul său feminin trădează un întreg destin, de alfel întâlnit adesea şi la odaliscele artistului, doar că în formă tradiţională, pitorească şi fatalistă. Poziţia corpului, chipul şi privirea, precum şi încadrarea, cadrul şi elementele de recuzită din compoziţie construiesc fluid mesajul tabloului şi intenţia artistică. Iser a pictat Baletista solitară, în poziţie statică, şezândă, în momentul pauzei din culise dintre rundele de dans studiat, controlat şi redat graţios pe scenă în faţa publicului atent. Deşi surprinsă în momentul intim de reculegere din culise, privirea balerinei este fix aţintită către privitor, conferind forţă declarativă operei. Ochii bine conturaţi cu negru ai personajului exprima o falsă surpriză, aţintesc şi totdată ţin la distanţă cu demnitate. Deşi trăsăturile fine, fragede şi delicate ale tinerei baletiste sunt bine conturate, privirea este elementul care frapează prin expresivitate, dovadă incontestabilă a talentului şi măiestiei de adevărat cunoscător al sufletului uman atribuite lui Iser. Artistul a plasat personajul pe fond verde închis, ce se deschide uşor prin lumina din spatele personajului. Spaţiul este definit, închis şi deschis nu atât prin culoare, umbre şi lumini, cât prin redarea personajului feminin însuşi: o baletistă al cărui tutu de voal spumos, menit să rămână înfoiat ca o corolă, se înghesuie acum într-un colţ, delimitând astfel cadrul spaţial. Totodată, acesta este elementul care delimitează şi cadrul temporal: mometul din spatele scenei, când tutu-ului menit să rămână băţos îi este în sfârşit permis chiar să se şi înghemotocească şi să se strivească de perete, la dorinţa şi bunul plac al balerinei, puse de pictor sub lumina reflectoarelor chiar şi în asmenea ipostază delicată. Prin Baletista sa, Iser captează şi redă generic trăirea sinceră şi personală şi vulnerabilitatea umană, imediat după ce rolul jucat cu mare pompă, graţie şi autocontrol pe scenă se evaporă şi când masca de fast şi sobră eleganţă tocmai se descompune în culise în stare tristă, de pustiire, dispersare interioară şi răvăşire sufletească. Mesajul transmis prin limbaj pictural de Iser este întărit prin elemente evidente privitorului atent, elemente ce ţin de postura baletistei, de atitudinea şi poziţionarea corpului, precum şi de detalii de recuzită. Personajul feminin este redat nu atât în poziţia de relaxare din pauză, cât în poziţie defensivă. Tânăra este înfăţişată stând cocoţat pe un scaun înalt, departe de podea, pe care nu pare a dori să o atingă; unul dintre picioare este sprijinit nu pe podea, ci pe un mic suport ce îl ţine departe de spaţiul de jos, ajutând balerina să se păstreze demn şi dârz încă într-un spaţiu al aerului şi al plutirii. Totuşi, personajul stă în poziţie uşor aplecată, apărându-şi toracele cu braţele ţinute ca scut parcă pentru sufletul expus sau rănit. Ceea ce atrage atenţia nu este numai textura aerată şi de alb imaculat a rochiei, ci şi puful de roşu intens ţinut în mână de balerină, de parcă ar fi scăpat prin neatenţie din interiorul protejat spre privirea indiscretă a privitorului. Prin întregul ansamblu – poziţia corporală a zvletei balerine cocoţate într-un colţ, privirea precisă ţâşnită din ochii mari, aspectul de pene albe al rochiei, dar şi puful de roşu contrastant ca o pată roşie – personajul se aseamănă cu o zburătoare rănită şi speriată, care se retrage într-un colţ, se protejează şi se apără. Puful ţinut în mână de personaj aminteşte de şiragul de mărgele folosit de călugări în clipe de rugăciune şi implică ideea de soartă umană cu greutăţile, limitările, disperările şi tristeţile inerente, asumată şi acceptată în momente de conformare şi reculegere. Culorile predominante de verde, alb şi roşu se armonizează prin pensulaţie precisă şi conferă alura elegantă şi clasic, exprimând somptuozitatea unei lumi şi perioade aparte, ea însăşi de reculegere şi de cumpănă: perioada interbelică. Prin coafura şic a tinerei balerine se identifică o eră aparte, cu fastul rafinat şi efervescenţa urbană şi mondenă, excelând prin sclipiri de spectacol, înghesuită totuşi între doi pereţi ai istoriei (cele două războaie mondiale), precum o balerină zglobie este înghesuită într-un colţ. Deşi particularizată, identificată, în centrul atenţiei şi în lumina reflectoarelor, Baletista rămâne, de fapt, o anonimă prin rolul şi menirea sa: aceea de a fi reprezentanta şi mărturia veridică a unor alte lumi, în cadrul vast al lumii în sine, ca public fidel în care se transformă fiecare privitor prin însăşi viziunea adâncă a pictorului care a captat trăirea. Baletista stă mărturie pentru o întreagă era (cea interbelică) cu particularităţile sale, pentru o lume mondenă de artist (cea a spectacolului, a varieteului), pentru viaţa urbană marcată de modernitate şi progres, dar şi pentru destinul uman în sine, hăituit adesea de tristeţe şi nesiguranţele inerente ce invadează şi dizolvă momente de reculegere şi relanş. După cum Tonitza însuşi remarca, Iosif Iser este clarvăzătorul abil şi precis care surprinde sincer instanţe ale trăirii omeneşti fără a face concesii. Această opinie era formulată cu tărie încă de pe vremea când Iser (n. 21 mai 1881, Bucureşti – d. 25 aprilie 1958, Bucureşti) nu îşi dovedise pe deplin întreaga capacitatea creativă: „Iser este de o corectitudine dusă la exces şi faţă de natură şi faţă de sufletul său şi faţă de mijloacele tehnice pe cari le stăpâneşte. Corectitudinea în materie de artă înseamnă, în esenţă, sinceritate, cu toate că, adeseori, ea a fost confundată cu abilitatea ori cu facultatea de a se adapta ireproşabil la anumite curente, cu o vogă mai mult sau mai puţin efemeră. Iser este un realist, realist în cel mai corespunzător înţeles al cuvântului, un realist de o sinceritate feroce. [...] Temperament viguros şi clarvăzător, vrăjmaş declarat al oricărei tiranii, Iser se adânceşte [...] din ce în ce mai liber, în surprinderea aspectelor adânc caracteristice şi etern grăitoare, pe cari le traduce aşa cum le vede: limpede, expresiv, sintetic.” (Nicolae Tonitza – Arte plastice. Iser, „Luceafărul”, nr. 2-3/1920, p. 46)

Literatura

JIANU, Ionel, Iser, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1957 MIHALACHE, Dorin, Iosif Iser, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968

Dimenzije

width 64 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, ISER

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.