Meniu

Hrvatski

101. Iole

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Procjena

EUR 7.000 - 12.000

Prodano

EUR 8.500

Sesija

Čet., 20 listopada 2011 00:00

O privire de ansamblu al universului creaţiei lui Petraşcu ne aşează în faţa unei arte ce s-a impus de la sine în pictura românească a secolului XX. Viziunea artistică a lui Petraşcu se înscrie în pictura de tip realist din care nu lipsesc notele grave şi misterul. Motivele de inspiraţie ale lui Petraşcu se regăsesc doar în acele elemente care i-au fost familiare artistului: peisajele, ce sunt imagini ale locurilor în care a călătorit, portretele, ce aparţin soţiei pictorului şi copiilor acestuia. La acestea se mai adaugă autoportretele, interioarele atelierelor sale, din Târgovişte şi Bucureşti, precum şi numeroase naturi moarte. Atras de arta lui Grigorescu, Petraşcu a împrumutat de la acesta dragostea pentru peisaje, un gen artistic în care, iniţial, a căutat asemenea maestrului, frumuseţea imaginii rustice. Timpul şi evoluţia personală avea însă să-i aducă în prim plan casele de la Vitré, zidurile resturilor arheologice, cele colorate ale Sighişoarei, marmura clădirilor Veneţiei, nisipul Dobrogei, ocupând un loc aproape exclusiv printre categoriile de motive de care Petraşcu s-a simţit atras. În călătoriile întreprinse, Petraşcu se va opri deseori la ţărmul mărilor, de unde ne-a lăsat mai multe peisaje marine. Opera „Iole” imortalizează această stare de melancolie, paradoxal, ancorată în realitate, de atmosferă gravă ce corespunde unor stări personale ale artistului. Rezolvarea cromatică se traduce în predilecţia pentru o singură culoare – albastru -cu accente răzleţe de roşu stins, contribuind şi mai mult la interpretarea personală a peisajului de către artist. Asemenea apei, reprezentată în nuanţede griuri marine, devenind astfel consistentă, şi cerul pare alcătuit dintr-un material tare, dens, smălţuit. Pictura este dominată de o atmosferă de linişte şi reculegere, evocând aspectele calme, stabile, ale realităţii şi tăcerea materiei minerale din care este alcătuită lumea lui Petraşcu, unde doar câteva iole mai oferă mişcare şi dinamism.

Literatura

COSTESCU, Eleonora, „Gheorghe Petraşcu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975 FLOREA, Vasile, ”Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1989 OPRESCU, George, ”Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1963 SCHOBEL, Doina, CONSTANTINESCU, Paula, ”Expoziția de pictură Gheorghe Petrașcu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1972 ZAMBACCIAN, K. H., „G. Petraşcu”, Ed. Cartea Românească, Bucureşti

Dimenzije

width 33 cm

Opis

ulei pe carton, semnat și datat stânga jos, cu negru, G.Petrașcu, (1)921

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Frezii și mușcate

75. Frezii și mușcate

Nicolae Enea

    Procjena EUR 1.000 - 2.000
    Prodano EUR 4.000
Peisaj la Balcic

61. Peisaj la Balcic

Cornelia Daniel Babic

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.200
Crizanteme

110. Crizanteme

Horia Bernea

    Procjena EUR 2.800 - 3.800
    Prodano EUR 2.500
Bujori

77. Bujori

    Procjena EUR 1.000 - 1.800
    Prodano nakon aukcije EUR 1.000