Fotografije parcele su informativne i indikativne te ne mogu pružiti vrlo detaljan prikaz objekta iz svih kutova. Preporučujemo pažljiv fizički pregled parcele prije licitiranja.
Fotografije parcele su informativne i indikativne te ne mogu pružiti vrlo detaljan prikaz objekta iz svih kutova. Preporučujemo pažljiv fizički pregled parcele prije licitiranja.
104. Costum verde de bal (Colombina în verde) [1873-1874]
1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina
Procjena
Pretul de pornire si cel estimat nu sunt preturi de vanzare efective
EUR 150.000 - 250.000
Prodano
Pretul de pornire si cel estimat nu sunt preturi de vanzare efective
EUR 142.000
Sesija
Sri., 20 ožujka 2013 00:00
Impunându-se printr-o remarcabilă intensitate cromatică, prin sugestiile de tactilitate picturală ale mătasurilor în care este îmbrăcat personajul ca şi prin verva scânteietoare a tuşelor ce fac să vibreze întreaga suprafaţă a imaginii, lucrarea de faţă, neîndoielnic o capodoperă a picturii lui Grigorescu, este prezentată acum publicului după trei sferturi de secol de absenţă. Ultima ei apariţie a avut loc în cadrul Expoziţiei Centenarului Grigorescu, organizată de Virgil Cioflec în 1938. Pictura a fost înscrisă atunci sub titlul “Costum verde de bal”( cat.nr.36), mentionându-se şi apartenenţa la colecţia Eug. Iliescu-Cândeşti. Reproducerea ei în catalogul expoziţiei rămâne după ştiinţa noastră singura imagine prezentată până la acest moment în cadrul bibliografiei. Se cuvine adaugată informaţia privind existenţa în personala artistului din 1887, a unei lucrări foarte apropiate ca titlu, “Costum de bal”, înregistrată în catalog la numărul 67 şi care ar fi putut fi chiar pictura de faţă.
Pânza face parte, după opinia noastră, dintr-un grup de lucrări realizate de Grigorescu la Roma, în iarna 1873-1874, moment cu un contur aparte în creaţia artistului.
Grigorescu lucrează în Cetatea eternă pentru o scurtă perioadă, dar se pare susţinut, desen după nud şi model costumat în cadrul academiei libere din Via Margutta, cunoscută drept Accademia di Gigi. După cum a semnalat Remus Niculescu (1961 ), Nicolae Grigorescu însuşi ne-a informat asupra identităţii acestui atelier, însemnându-i numele (Academia Gigi) pe un desen în cărbune, Nud de bărbat, inv. 5817, păstrat în cadrul Cabinetului de Stampe al Muzeului Naţional de Artă al României. Oricum, este cert faptul că Grigorescu a petrecut perioada de sfârşit de an 1873 şi apoi cea a carnavalului din februarie 1874, la Roma.
În orice caz, în ambianţă de atelier a putut picta acest inspirat studiu de model costumat ce pare să evoce momentul carnavalului, cu festivităţi şi decoruri în realizarea cărora este ştiut că se implicau artiştii Romei.
Pe un perete încărcat de tablouri, artistul proiectează fotoliul îmbrăcat în ocruri, amplasându-l în planul întâi. Pe el este instalat modelul descins parcă din universul lui Watteau. Înveşmântat în costum de mătase verde Veronese şi ciorapi roz, poartă pe cap o tocă ce reia accente cromatice din vestimentaţie. În mâna dreaptă ţine elasticul sau şiretul unei mingi de mici dimensiuni (sau un glob ?) oricum , un obiect-jucărie din recuzita festivităţilor de carnaval. Este un simplu detaliu ce poate fi însă, credem, una dintre cheile de descifrare a tabloului, de stabilire a datei şi a împrejurărilor în care a fost pictat. Aşezat pe scaun cu nonşalanţă şi graţie, personajul a cărui privire melancolică, uşor obosită ca după petrecere, o întâlneşte pe cea a artistului, pare a fi o femeie. Rotunjimile feţei, delicateţea de porţelan a trăsăturilor tinerei figuri blonde ca şi poziţia am spune coregrafică a piciorului drept ce abia atinge podeaua ne determină deci să recunoaştem în modelul pictorului, un travesti.
Dacă punem în comparaţie lucrarea noastră cu o alta apropiată, o variaţie pe aceeaşi temă, “Bărbat costumat” din expunerea Galeriei Naţionale (MNAR, inv. 714 ), avem surpriza să regăsim acelaşi costum de mătase verde, dar modelul este acum, neîndoielnic, un bărbat, iar întreaga compoziţie este amplasată într-un plan mai îndepărtat faţă de soluţia din lucrarea noastră în care punerea directă şi imediată în pagină contribuie la emoţia întâlnirii cu opera. Ceea ce în mod evident l-a atras pe artist determinându-l să reia subiectul în formatul mai mic din “Bărbat costumat”, a fost picturalitatea dialogului de complementare (verde-roz), provocarea de a reda sugestia tactilă a mătăsii intens colorate. Poate că şi impactul cu ineditul eveniment al străvechii sărbători italiene la care a asistat, îl va fi impins pe Grigorescu să consemneze şi în “Bărbat costumat”, printr-un detaliu aparent anodin, apartenenţa momentului când a făcut pictura, la o noapte de carnaval care pentru artist era însă tot dedicată Picturii: este vorba despre globul de sticlă transparent şi reflectând lumina, aşezat în stânga personajului, pe lada pe care acesta stă; deci tot un element de recuzită carnavalescă, precum mica minge din „Colombina în verde”.
Grupul de variaţii “italiene” pe aceleaşi teme picturale ale interiorului de atelier la lumină de seară, cu model în fotoliu, poate fi completat cu studiul “Pifferaro în fotoliu” din colecţia George Oprescu, reprodus în volumul „Pictura românească în secolul al XIX-lea”, ediţia 1937. Modelul este un copil cu pălărie, instalat frontal pe scaun şi tinând mâna în gură cu un gest specific vârstei. Aceeaşi libertate de exprimare picturală dată de dinamica şi caracterul sintetic al tuşei ca şi în „Colombina în verde”, indică pentru cele două lucrări faza stilistică italiană bine conturată ce precede îndeaproape formula matură, recognoscibilă în lucrările de plein air arhicunoscute.
Poate că în acelaşi interior de atelier a mai fost realizată şi mica pânză intitulată “Italiancă”, deasemenea în expunerea Galeriei Naţionale (MNAR, inv.719). Modelul, o frumuseţe, este reprezentat în costumul ţărănesc, tipic ciociar, stând în fotoliu. (I.B.)
Creația lui Nicolae Grigorescu a suscitat mereu cele mai profunde interogații și sentimente, atât în rândul colecționarilor, cât și a cercetătorilor și monografiștilor acestuia, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când locul artistului în cultura națională era împământenit. Aura de pictor național, de cel mai important artist român, o căpăta Grigorescu încă din timpul vieții, iar această „notorietate” era întreținută și de manifestările de afecțiune venite din direcția unor personaje reprezentative ale culturii românești. Astfel lua naștere acest statut față de care Nicolae Grigorescu nu părea prea preocupat, însă accepta mereu compania unui Alexandru Vlahuță, Spiru Haret, Ion Luca Caragiale sau Barbu Ștefănescu Delavrancea, care, în special prin acțiunile primului, au reușit să creeze într-o oarecare măsură această “mitologie” a pictorului și a creației lui. Cunoscută în amănunt de către Vlahuță, apoi de către Cioflec, Busuioceanu, Oprescu sau Remus Niculescu, creația de peste cinci decenii a lui Nicolae Grigorescu este astăzi grăitoare chiar pentru un întreg secol de artă, de evoluție a picturii moderne, a călătoriei de studiu sau a tehnicii plein-air-iste, lucruri atât de dezbătute în cei 140 de ani de când numele lui Grigorescu scrie istoria picturii românești moderne (vânzarea în 1872 a “Țigăncii din Ghergani” lui Ion Ghica, alături de participarea la Expoziția Amicilor Belelor Arte de la Hotel Herdan, 1873 marcau succesul și notorietatea viitoare).
Opera de față deschide o nouă filă în acest “album” Grigorescu, și anume aceea în sânul vieții colecționarilor și prietenilor artistului. Alături de cei patru amintiți mai sus, în preajma lui Nicolae Grigorescu apar în decursul anilor diverși admiratori, colecționari, cunoștințe, prieteni sau ucenici. Unul dintre aceștia este Gogu Iliescu și familia acestuia, moșieri și oameni politici din Buzău. Gogu Iliescu încarnează aproape toate atributele enumerate mai sus, devenind, în ultimii ani de viață a lui Grigorescu (după 1900), atât prieten, gazdă, mare colecționar, cât și un fortuit ucenic. Legătura dintre cei doi i-a naștere în cursul expoziției personale a lui Grigorescu de la Ateneul Român, din 1900, când moșierul de la Cândești, exuberant, achiziționează un număr impresionant de opere. Ștefan O. Iosif este cel care îi face cunoștință lui Gogu Iliescu cu Grigorescu, moment din care cei doi vor lega o strânsă prietenie. Acest fapt este cel mai lesne relevat de faptul că în verile ce urmează, în special în 1902 și 1903, Grigorescu vizitează moșiile și conacul de la Cândești, domeniile lui Iliescu fiind uneori chiar surse de inspirație.
În ceea ce privește opera “Colombina în verde” putem presupune că aceasta intra în colecția lui Gogu Iliescu în acești ani în care colecționarul este contemporan cu expozițiile personale sau retrospective Grigorescu, având în vedere faptul că pictorul prezenta pe simeze și opere mai vechi, cum este și cazul uleiului de față, pictat cu mai bine de două decenii anterior întâlnirii dintre pictor și moșier. Prezența operei este timidă, sau chiar deloc în studiile dedicate lui Grigorescu imediat după dispariția acestuia (Vlahuță, 1910; Cioflec, 1925), însă ea reapărea la mai bine de 30 de ani de când intra în colecția lui Gogu Iliescu, și anume cu ocazia centenarului nașterii lui Nicolae Grigorescu, așadar în 1938. Între timp opera intrase în colecția fiului marelui moșier buzoian, la rândul lui administrator funciar și om politic (avea viziuni de dreapta, șef al organizației legionare din Buzău în 1940), și anume Eugen Iliescu – Cândești (1893-1953). Acesta, școlit la Paris, unde își cunoștea și viitoarea soție – Madeleine – avea să aibe un sfârșit tragic, fiind expropiat, încarcerat și ucis de către autoritățile comuniste, la Gherla, în 1953. Astăzi, opera “Colombina în verde” este una dintre puținele opere ce au aparținut marii colecții Gogu Iliescu și a fiului acestuia și ne mai sunt cunoscute ca atare, majoritatea fiind “pierdute” (în colecții particulare și muzee) în perioada marilor expropieri comuniste. (I.P.)
Literatura
CIOFLEC, Virgil, Academia Română şi Municipiul Bucureşti, “Expoziţia Centenarului Nicolae Grigorescu sub înaltul patronaj al M.S Regele Carol II , 1838-1938, 12-30 iunie 1938”, Bucureşti, cat. 36, il. [pl 9] NICULESCU, Remus, „Expoziţia Nicolae Grigorescu”[catalog de], Muzeul de artă al R.P.R., Bucureşti, 1957 OPRESCU, G., „Pictura românească în secolul al XIX-lea”, Bucureşti, Ed.Fundaţiilor Regale, ediţia I, 1937 OPRESCU, G. [-R.Niculescu],”N.Grigorescu”, vol. I, Ed.Meridiane, 1961 VLAHUȚĂ, Al., “Pictorul N.I.Grigorescu, Vieaţa şi opera lui”,Bucureşti, Atelierele Socec & Co, Societate anonimă, 1910
Dimenzije
width 40.5 cm, height 60 cm
Opis
ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu
Informacije o istraživanju
Proveniență: colecția Gogu Iliescu; colecția Eugen Iliescu - Cândești; colecția Madeleine Iliescu-Cândești; colecție franceză, Carcassonne. Opera a participat la “Expoziția Centenarul pictorului Nicolae Grigorescu sub înaltul patronaj al M.S. Regele Carol II”, 12-30 iunie 1938, Sala Dalles, București și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la cat. 36.
Izlasci
1873-1874
DODATNE INFORMACIJE
Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.
Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.
Detalii
Impunându-se printr-o remarcabilă intensitate cromatică, prin sugestiile de tactilitate picturală ale mătasurilor în care este îmbrăcat personajul ca şi prin verva scânteietoare a tuşelor ce fac să vibreze întreaga suprafaţă a imaginii, lucrarea de faţă, neîndoielnic o capodoperă a picturii lui Grigorescu, este prezentată acum publicului după trei sferturi de secol de absenţă. Ultima ei apariţie a avut loc în cadrul Expoziţiei Centenarului Grigorescu, organizată de Virgil Cioflec în 1938. Pictura a fost înscrisă atunci sub titlul “Costum verde de bal”( cat.nr.36), mentionându-se şi apartenenţa la colecţia Eug. Iliescu-Cândeşti. Reproducerea ei în catalogul expoziţiei rămâne după ştiinţa noastră singura imagine prezentată până la acest moment în cadrul bibliografiei. Se cuvine adaugată informaţia privind existenţa în personala artistului din 1887, a unei lucrări foarte apropiate ca titlu, “Costum de bal”, înregistrată în catalog la numărul 67 şi care ar fi putut fi chiar pictura de faţă.
Pânza face parte, după opinia noastră, dintr-un grup de lucrări realizate de Grigorescu la Roma, în iarna 1873-1874, moment cu un contur aparte în creaţia artistului.
Grigorescu lucrează în Cetatea eternă pentru o scurtă perioadă, dar se pare susţinut, desen după nud şi model costumat în cadrul academiei libere din Via Margutta, cunoscută drept Accademia di Gigi. După cum a semnalat Remus Niculescu (1961 ), Nicolae Grigorescu însuşi ne-a informat asupra identităţii acestui atelier, însemnându-i numele (Academia Gigi) pe un desen în cărbune, Nud de bărbat, inv. 5817, păstrat în cadrul Cabinetului de Stampe al Muzeului Naţional de Artă al României. Oricum, este cert faptul că Grigorescu a petrecut perioada de sfârşit de an 1873 şi apoi cea a carnavalului din februarie 1874, la Roma.
În orice caz, în ambianţă de atelier a putut picta acest inspirat studiu de model costumat ce pare să evoce momentul carnavalului, cu festivităţi şi decoruri în realizarea cărora este ştiut că se implicau artiştii Romei.
Pe un perete încărcat de tablouri, artistul proiectează fotoliul îmbrăcat în ocruri, amplasându-l în planul întâi. Pe el este instalat modelul descins parcă din universul lui Watteau. Înveşmântat în costum de mătase verde Veronese şi ciorapi roz, poartă pe cap o tocă ce reia accente cromatice din vestimentaţie. În mâna dreaptă ţine elasticul sau şiretul unei mingi de mici dimensiuni (sau un glob ?) oricum , un obiect-jucărie din recuzita festivităţilor de carnaval. Este un simplu detaliu ce poate fi însă, credem, una dintre cheile de descifrare a tabloului, de stabilire a datei şi a împrejurărilor în care a fost pictat. Aşezat pe scaun cu nonşalanţă şi graţie, personajul a cărui privire melancolică, uşor obosită ca după petrecere, o întâlneşte pe cea a artistului, pare a fi o femeie. Rotunjimile feţei, delicateţea de porţelan a trăsăturilor tinerei figuri blonde ca şi poziţia am spune coregrafică a piciorului drept ce abia atinge podeaua ne determină deci să recunoaştem în modelul pictorului, un travesti.
Dacă punem în comparaţie lucrarea noastră cu o alta apropiată, o variaţie pe aceeaşi temă, “Bărbat costumat” din expunerea Galeriei Naţionale (MNAR, inv. 714 ), avem surpriza să regăsim acelaşi costum de mătase verde, dar modelul este acum, neîndoielnic, un bărbat, iar întreaga compoziţie este amplasată într-un plan mai îndepărtat faţă de soluţia din lucrarea noastră în care punerea directă şi imediată în pagină contribuie la emoţia întâlnirii cu opera. Ceea ce în mod evident l-a atras pe artist determinându-l să reia subiectul în formatul mai mic din “Bărbat costumat”, a fost picturalitatea dialogului de complementare (verde-roz), provocarea de a reda sugestia tactilă a mătăsii intens colorate. Poate că şi impactul cu ineditul eveniment al străvechii sărbători italiene la care a asistat, îl va fi impins pe Grigorescu să consemneze şi în “Bărbat costumat”, printr-un detaliu aparent anodin, apartenenţa momentului când a făcut pictura, la o noapte de carnaval care pentru artist era însă tot dedicată Picturii: este vorba despre globul de sticlă transparent şi reflectând lumina, aşezat în stânga personajului, pe lada pe care acesta stă; deci tot un element de recuzită carnavalescă, precum mica minge din „Colombina în verde”.
Grupul de variaţii “italiene” pe aceleaşi teme picturale ale interiorului de atelier la lumină de seară, cu model în fotoliu, poate fi completat cu studiul “Pifferaro în fotoliu” din colecţia George Oprescu, reprodus în volumul „Pictura românească în secolul al XIX-lea”, ediţia 1937. Modelul este un copil cu pălărie, instalat frontal pe scaun şi tinând mâna în gură cu un gest specific vârstei. Aceeaşi libertate de exprimare picturală dată de dinamica şi caracterul sintetic al tuşei ca şi în „Colombina în verde”, indică pentru cele două lucrări faza stilistică italiană bine conturată ce precede îndeaproape formula matură, recognoscibilă în lucrările de plein air arhicunoscute.
Poate că în acelaşi interior de atelier a mai fost realizată şi mica pânză intitulată “Italiancă”, deasemenea în expunerea Galeriei Naţionale (MNAR, inv.719). Modelul, o frumuseţe, este reprezentat în costumul ţărănesc, tipic ciociar, stând în fotoliu. (I.B.)
Creația lui Nicolae Grigorescu a suscitat mereu cele mai profunde interogații și sentimente, atât în rândul colecționarilor, cât și a cercetătorilor și monografiștilor acestuia, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când locul artistului în cultura națională era împământenit. Aura de pictor național, de cel mai important artist român, o căpăta Grigorescu încă din timpul vieții, iar această „notorietate” era întreținută și de manifestările de afecțiune venite din direcția unor personaje reprezentative ale culturii românești. Astfel lua naștere acest statut față de care Nicolae Grigorescu nu părea prea preocupat, însă accepta mereu compania unui Alexandru Vlahuță, Spiru Haret, Ion Luca Caragiale sau Barbu Ștefănescu Delavrancea, care, în special prin acțiunile primului, au reușit să creeze într-o oarecare măsură această “mitologie” a pictorului și a creației lui. Cunoscută în amănunt de către Vlahuță, apoi de către Cioflec, Busuioceanu, Oprescu sau Remus Niculescu, creația de peste cinci decenii a lui Nicolae Grigorescu este astăzi grăitoare chiar pentru un întreg secol de artă, de evoluție a picturii moderne, a călătoriei de studiu sau a tehnicii plein-air-iste, lucruri atât de dezbătute în cei 140 de ani de când numele lui Grigorescu scrie istoria picturii românești moderne (vânzarea în 1872 a “Țigăncii din Ghergani” lui Ion Ghica, alături de participarea la Expoziția Amicilor Belelor Arte de la Hotel Herdan, 1873 marcau succesul și notorietatea viitoare).
Opera de față deschide o nouă filă în acest “album” Grigorescu, și anume aceea în sânul vieții colecționarilor și prietenilor artistului. Alături de cei patru amintiți mai sus, în preajma lui Nicolae Grigorescu apar în decursul anilor diverși admiratori, colecționari, cunoștințe, prieteni sau ucenici. Unul dintre aceștia este Gogu Iliescu și familia acestuia, moșieri și oameni politici din Buzău. Gogu Iliescu încarnează aproape toate atributele enumerate mai sus, devenind, în ultimii ani de viață a lui Grigorescu (după 1900), atât prieten, gazdă, mare colecționar, cât și un fortuit ucenic. Legătura dintre cei doi i-a naștere în cursul expoziției personale a lui Grigorescu de la Ateneul Român, din 1900, când moșierul de la Cândești, exuberant, achiziționează un număr impresionant de opere. Ștefan O. Iosif este cel care îi face cunoștință lui Gogu Iliescu cu Grigorescu, moment din care cei doi vor lega o strânsă prietenie. Acest fapt este cel mai lesne relevat de faptul că în verile ce urmează, în special în 1902 și 1903, Grigorescu vizitează moșiile și conacul de la Cândești, domeniile lui Iliescu fiind uneori chiar surse de inspirație.
În ceea ce privește opera “Colombina în verde” putem presupune că aceasta intra în colecția lui Gogu Iliescu în acești ani în care colecționarul este contemporan cu expozițiile personale sau retrospective Grigorescu, având în vedere faptul că pictorul prezenta pe simeze și opere mai vechi, cum este și cazul uleiului de față, pictat cu mai bine de două decenii anterior întâlnirii dintre pictor și moșier. Prezența operei este timidă, sau chiar deloc în studiile dedicate lui Grigorescu imediat după dispariția acestuia (Vlahuță, 1910; Cioflec, 1925), însă ea reapărea la mai bine de 30 de ani de când intra în colecția lui Gogu Iliescu, și anume cu ocazia centenarului nașterii lui Nicolae Grigorescu, așadar în 1938. Între timp opera intrase în colecția fiului marelui moșier buzoian, la rândul lui administrator funciar și om politic (avea viziuni de dreapta, șef al organizației legionare din Buzău în 1940), și anume Eugen Iliescu – Cândești (1893-1953). Acesta, școlit la Paris, unde își cunoștea și viitoarea soție – Madeleine – avea să aibe un sfârșit tragic, fiind expropiat, încarcerat și ucis de către autoritățile comuniste, la Gherla, în 1953. Astăzi, opera “Colombina în verde” este una dintre puținele opere ce au aparținut marii colecții Gogu Iliescu și a fiului acestuia și ne mai sunt cunoscute ca atare, majoritatea fiind “pierdute” (în colecții particulare și muzee) în perioada marilor expropieri comuniste. (I.P.)
DODATNE INFORMACIJE
Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.
Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.
Literatura
CIOFLEC, Virgil, Academia Română şi Municipiul Bucureşti, “Expoziţia Centenarului Nicolae Grigorescu sub înaltul patronaj al M.S Regele Carol II , 1838-1938, 12-30 iunie 1938”, Bucureşti, cat. 36, il. [pl 9] NICULESCU, Remus, „Expoziţia Nicolae Grigorescu”[catalog de], Muzeul de artă al R.P.R., Bucureşti, 1957 OPRESCU, G., „Pictura românească în secolul al XIX-lea”, Bucureşti, Ed.Fundaţiilor Regale, ediţia I, 1937 OPRESCU, G. [-R.Niculescu],”N.Grigorescu”, vol. I, Ed.Meridiane, 1961 VLAHUȚĂ, Al., “Pictorul N.I.Grigorescu, Vieaţa şi opera lui”,Bucureşti, Atelierele Socec & Co, Societate anonimă, 1910
Dimenzije
width 40.5 cm, height 60 cm
Opis
ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu
Informacije o istraživanju
Proveniență: colecția Gogu Iliescu; colecția Eugen Iliescu - Cândești; colecția Madeleine Iliescu-Cândești; colecție franceză, Carcassonne. Opera a participat la “Expoziția Centenarul pictorului Nicolae Grigorescu sub înaltul patronaj al M.S. Regele Carol II”, 12-30 iunie 1938, Sala Dalles, București și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la cat. 36.
Izlasci
1873-1874
