Meniu

Hrvatski

45. Rege nebun

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Procjena

EUR 15.000 - 25.000

Prodano

EUR 19.500

Sesija

Sri., 23 ožujka 2011 00:00

Ciclul ”Regilor nebuni” este una dintre cele mai expresive teme abordate de Corneliu Baba în întreaga sa carieră. Alături de ”Spaime”, aceste două teme sunt cele ce ating și alte facturi decât cele evident picturale. Recunoscut a fi un fin psiholog, Baba ne destăinuie profunde sentimente și crezuri și, printr-o abordare originală a complexului vizual, transferă acest univers aparent oniric în pânze de un profund caracter filosofic, din punctul de vedere al analizei umane. Subiectul “regilor” apare în creația lui Baba anterior ”Spaimelor”, chiar dacă la o primă vedere aceste motive par înrudite, primul chiar ulterior celui din urmă. În fapt tema regelui își găsește rădăcini într-o abordare regândită a portretului. Acesta este reorganizat, imaginarul reconceput după caracteristici ce accesează un alt nivel de apreciere decât cel eminamente vizual. Formal vorbind, Baba schimbă total complexul pictural în care o imagine și un mesaj sunt transmise, tocmai pentru a emfaza și alte calități pe care imaginea le poate avea. Începând cu ”Arlechinii” și continuând cu pictarea “Regilor”, Baba accesează și întrepătrunde două stări de fapt, pictura și meditația filosofică. Traseul cronologic al celor două teme este logic, dat fiind faptul că pictorul începe să aprecieze laturile profund umane ale personajelor sale. Combinând comicul cu tragicul, arlechinii săi reprezintă primul prag de analiză socială și psihologică a individului, reprezentant al maselor de mai târziu, surprinse în ”Spaime”. În conceperea Arlechinilor, Baba dezvoltă acel portret neindividuali­zabil, este momentul când chipul este înlocuit de o efigie a acestuia, drept urmare și sufletul personificabil dispare. Rezultatul este descompus în mici analize ale unor tipologii umane, creația pictorului intrând sub spectrul unei conștiincioase psihologii de grup. Față de subiectul înrudit, ”Regii nebuni” surprind un altfel de “erou”. De această dată nu mai există nimic comic în înfățișare și comportament, iar orice stare de relaxare dispare din atmosfera noilor compoziții. În plus, starea de spirit ce împânzește ciclul nu este determinată doar de vizual, ci poate chiar mai mult de trăirile lui Baba. Tema devine o obsesie, care se va perpetua pe durata a mai multor decenii, fiind evident faptul că senzațiile pictorului sunt și ele determinante în conceperea compozițiilor. Astfel apare acest haos nocturn, ce reflectă zbuciumul existențial și lupta cu destinul. Patetismul evident al operelor devine un ceremonial al resemnării și revoltei, toate sub spectrul unui univers antropocentrist, într-o discuție a dezumanizării. Ambiguitatea portretistică din ciclul Regilor este tocmai modalitatea prin care Baba încearcă să emfazeze drama omului, care în plus se combină și cu o degradare spirituală. Pictorul dorea să generalizeze o stare de fapt, dorea să creeze o tipologie tocmai prin crearea unei punți între subiectivitatea creatoare și obiectivitatea sindromului. Încărcată de un expresionism profund, lucrarea noastră surprinde postura învinsului, pentru care disperarea se încarcă de o letargie fizică cronică, capabilă să distrugă imperiul omului. Chipul șters are menirea să inducă panică, lipsa concretului fiind înspăimântătoare în ochii celui ce caută scăparea. Lucrarea se încarcă de monumentalitate nu numai prin calitatea vizuală a personajului central, ci mai ales prin calitățile “invizibile”. În acest mediu nedefinit, fecund dar și vid, starea de disperare și degradare pare a fi infinită, iar ceea ce induce atmosfera este o greutate psihică titanică, necompatibilă umanității.

Literatura

ȘUȘARĂ, Pavel, “Corneliu Baba”, Ed. Parkstone, Londra, 2001

Dimenzije

width 48 cm, height 50 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, Baba, (19)86

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Întoarcerea de la pășune

81. Întoarcerea de la pășune

Lajos Pall

    Procjena EUR 1.000 - 2.000
    Prodano EUR 2.600
Peisaj de iarnă

19. Peisaj de iarnă

Janos Gruzda

    Procjena EUR 750 - 1.250
    Prodano EUR 1.100
Cochetărie

46. Cochetărie

Ipolit Strâmbu

    Procjena EUR 9.000 - 12.500
    Prodano EUR 15.500
Nud în fotoliu

62. Nud în fotoliu

Theodor Pallady

    Procjena EUR 30.000 - 45.000