Meniu

Hrvatski

88. Venus și Cupidon

1888, Miercurea Sibiului, Sibiu - 1964, Bucureşti

Procjena

EUR 3.500 - 5.000

Sesija

Sri., 23 ožujka 2011 00:00

Medrea urmează Şcoala Superioară de Arte Decorative din Budapesta cu profesorii Matray, Maron şi Ligety, lucrând în paralel în atelierul cunoscutului sculptor monumentalist Zala. În 1914 se stabileşte în Bucureşti, iar un an mai târziu începe să expună în cadrul manifestărilor ”Tinerimii artistice”. În 1918 aderă la gruparea ”Arta română”, în cadrul căreia va expune timp de câţiva ani. Din 1919 până în 1923 lucrează în acelaşi atelier cu Dimitrie Paciurea, în curtea Muzeului Aman, perioadă în care realizează mai multe portrete bust pentru Teatrul Naţional şi monumente de for public, printre care ”Monumentul ceferiştilor căzuţi în primul război mondial”, împreună cu Ion Jalea, ridicat în faţa Gării de Nord din Bucureşti. Începând din 1924 participă constant la Salonul oficial, unde este ales ca membru al juriului în repetate rânduri. Lucrările sale sunt prezentate în expoziţii personale şi de grup, numeroase expoziţii de artă românească în străinătate şi manifestări artistice internaţionale, printre care Bienala de la Veneţia (1928, 1938, 1956, 1958). În 1933 este numit profesor de sculptură la Academia de Arte Arumoase din Bucureşti, funcţie îndeplinită până la încetarea din viaţă, în 1964. Primeşte mai multe comenzi de monumente publice, statui, reliefuri şi grupuri statuare pe care le ridică în Giurgiu, Avrig, Buzău, Constanţa, Braşov, Bistriţa, Satu Mare, Timişoara şi Bucureşti. Cornel Medrea a practicat toate genurile sculpturii, cultivând forme pline, robuste, idealul său fiind redarea cu simplitate a realității. Portrete, serii de maternități, evocări istorice (”Dragoș Vodă și Zimbrul”), reprezentări alegorice (”Atlas”, ”Pescarii”, ”Victorie”) alcătuiesc o operă bogată – peste 400 de piese - de amplă rezonanţă umană, care a marcat un moment important în istoria sculpturii româneşti. Viziunea lui Medrea se întemeiază pe plasticitatea corpului uman, lucrările sale urmărind să redea plenitudinea printr-o generoasă reliefare a maselor. Sculptorul evită maniera impresionistă de descompunere a suprafeţei în planuri multiple, făcând parte dintre artiştii care au regândit sculptura ca ”arhitectură de forme în spaţiu” (Eugen Schileru). Nudul ocupă un loc important în opera lui Medrea, fiind tratat într-o viziune care subliniază volumele printr-un joc armonios, realizând forme de o frumuseţe severă, robustă. Predilecţia pentru corpuri plăcut proporţionate, carnale, de o vitalitate senzuală se regăseşte şi în sculptura prezentă. Planurile din care sunt constituite nudurile tind către sferic, rotunjimile sunt voluptos conturate, iar lumina alunecă pe suprafeţele netede, accentul fiind pus pe crearea echilibrului compoziţional şi armonizarea volumelor. Asemenea lui Renoir în pictură, Medrea aduce prin nudurile sale un elogiu calmului şi fericirii existenţei. Tipul compoziţional insolit al maternităţii sugerează că personajele i-ar putea înfăţişa pe Venus şi Cupidon.

Literatura

MIHALACHE, Marin, „Cornel Medrea”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972

Dimenzije

depth 27 cm, width 22 cm, height 76 cm

Opis

ipsos, semnat lateral stânga, C. MEDREA

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Cană cu mușcate

2. Cană cu mușcate

Adam Bălţatu

    Procjena EUR 1.800 - 2.800
    Prodano EUR 6.500
Cartierul tătăresc din Balcic

32. Cartierul tătăresc din Balcic

Alexandru Popp

    Procjena EUR 1.200 - 2.200
    Prodano EUR 4.500
Acoperișuri

71. Acoperișuri

    Procjena EUR 1.200 - 1.800
    Prodano EUR 1.100
Case dobrogene

21. Case dobrogene

    Procjena EUR 500 - 800
    Prodano EUR 2.600