Meniu

Hrvatski

33. Balcic

1894, Bucureşti - 1944, Bucureşti

Procjena

EUR 6.000 - 8.000

Prodano

EUR 6.000

Sesija

Ned., 17 srpnja 2011 00:00

Pentru Vasile Popescu doleanța de a studia pictura nu a fost deloc una ușor de îndeplinit. Provenit dintr-o familie de negustori, ce a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă după ce tatăl său, Nicolae Popescu, se sinucide, tânărul aspirant la arta picturii este nevoit să se angajeze contabil, pentru a-și putea susține rudele. De abia în 1912 are șansa de a intra, ca elev auditor, la Școala de Belle Arte din București, unde nu se remarcă atât prin conștiinciozitatea sau tenacitatea cu care își urmează studiile, cât mai degrabă prin înzestrarea nativă pentru pictură, lucru deloc neînsemnat dacă avem în vedere câteva dintre numele colegilor săi de generație - Aurel Jiquidi, Lucian Grigorescu, Sabin Popp. Pregătirea sa artistică este completată apoi prin contactele cu Nicolae Tonitza, al cărui atelier îl frecventează între anii 1930-1933. Dar între perioada de studii academice la București și cea a întâlnirilor cu Tonitza se mai interpune un episod la fel de important pentru formarea sa: descoperirea Balcicului. A Balcicului care a reprezentat, după cum scria Al. Busuioceanu, „o școală ideală, în care fiecare și-a putut găsi inspirația și încercarea propriei personalități” ( ”Scrieri despre artă”). Popescu va găsi aici locul potrivit în care să-și încerce puterile, alături de Tonitza, de Francisc Șirato sau Lucian Grigorescu. ”Balcic”, peisaj datând din 1936, reprezintă o mostră a acestor capacități artistice. Compoziția peisajului realizează un subtil joc al alternanțelor dintre proximitate și depărtare, dintre închiderea în spațiul suprafețelor plane și deschiderea în perspectivă. Dacă planul întâi ne impune privirii cu o oarecare agresivitate profilul unei case sărăcăcioase, cu peretele de un gri neuniform, planurile secunde proiectează în profunzime relieful unui deal scund, pe care sunt răsfirate câteva căsuțe schițate sumar. Precum casa ce domină primplanul ascunde privirii ceea ce se află în spatele ei, asemenea culmea dealului nu lasă să se întrevadă peisajul ce se găsește dincolo de ea. Artistul nu lasă privitorului posibilitatea de a trece dincolo de limitele propriei sale viziuni, opera sa purtând cadrele stricte ale perspectivei din care a văzut-o acesta. Popescu ne lasă doar să medităm asupra a ceea ce s-ar afla dincolo: florile viu colorate, așezate pe pervazul ferestrei închise, sugerează atmosfera deschisă ce ar putea domni în interiorul casei; cerul senin, ce învăluie culmea dealului, ne îmbie la presupuneri optimiste cu privire la ceea ce ne așteaptă în vale. Întreaga operă dovedește o putere de concentrare deosebită, atât la nivel constructiv, al formelor - unde se simte o oarecare influență a lui Cezanne, cât și la nivel cromatic, Popescu reușind să obțină cu doar câteva tonuri un întreg cât se poate de armonios. (G.P)

Literatura

Vlasiu, Ioana, "Vasile Popescu", București, Meridiane, 1971

Dimenzije

width 35 cm

Opis

ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, Vasile Popescu, (1)938

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Ovreiul

65. Ovreiul

Jean Alexandru Steriadi

    Procjena EUR 8.000 - 14.000
    Prodano EUR 23.000
Osman odihnindu-se

45. Osman odihnindu-se

Dan Ialomiţeanu

    Procjena EUR 6.000 - 9.000
    Prodano EUR 7.000
O afacere bună

61. O afacere bună

Octav Băncilă

    Procjena EUR 18.000 - 30.000
    Prodano EUR 52.500
Interior tătărăsc

35. Interior tătărăsc

Iosif Iser

    Procjena EUR 20.000 - 40.000
    Prodano EUR 19.500