91. Autoportret cu personaje

”Oglinda mi-a rămas cea mai necruțătoare confidentă în eforturile mele profesionale și în lupta grea cu iluziile legate de cele câteva culori ale paletei.” Corneliu Baba În istoria artei românești ciclurile lui Corneliu Baba, ”Regii nebuni” ori ”Spaimele” rămân borne de neliniște pentru toți actanții lumii artistice – pictori, critici, public. Viziunea dramatică a pictorului a iscat din epocă atât neliniști, cât și nemulțumiri. Iscusit portretist, Baba și-a căutat modelul. Alegerea a avut la bază întotdeauna o experiență a pictorului cu cel pe care a vrut să îl portretizeze. Pe Lucia Sturdza Bulandra și-a dorit să o imortalizeze după ce o văzuse jucând rolul Vassei Jelesnova de Gorki, costumul actriței lăsând asupra sa o puternică impresie. Modelul a respins însă portretul. Aceeași poveste se repetă și în cazul dublului portret a lui Tudor Arghezi și al soției, pentru care a lucrat asiduu doi ani. Pictorul nota în jurnalul său: ”Neînțelegerea dintre cei doi, pictorul și modelul său, se aranjează de obicei de-abia după ce vremea le stabilește existența și liniștea definitivă, când nici ei, nici contemporanii lor nu mai rămân decât nume în paginile cărților sau ale unor registre. Atunci de abia sufletul portretului străbate nestingherit din cadru către privitorul străin de povestea cu peripeții și tristeți... .” Cu toate acestea, Baba a perseverat, respingând totodată emblema peiorativă de pictor psiholog. Viziunea sa era una diferită, actul creației fiind văzut ca înrădăcinat în ”înseși contrastele caracterului și psihicului meu”, după cum el însuși aprecia. Cicluri de bătrânețe cum el însuși le caracterizase, ”Regii nebuni ” și ”Spaimele” sunt expresia obsesiei ”eternului dramatic destin uman”. Aglomerări umane care-și strigă mut disperarea, cu expresii și gesturi îngrozite, ”Spaimele” au la bază influența lui Goya peste care s-a grefat experiența societății românești a momentului. În ciuda sumbrei sale viziuni, Baba nu a fost un depresiv. Așa cum a observat Andrei Pleșu, de fapt ”conștiința tragică se naște tocmai dintr-un sentiment plenar al vieții”. Pictorul a reușit să transgreseze limita, vâzând dincolo de ea, însă atingere și experiența ei nu a fost marcată de dramatism. Evoluția firească a unui spirit erudit, predispus exercițiului gândirii de tip filozofic, totodată și un senzorial, a fost cea spre acceptarea dimensiunii tragice a umanului și spre transpunerea acestuia în formule estetice incomode pentru public. Inserarea unui autoportret într-o astfel de lucrare vorbește tocmai despre această experiență. De-a lungul timpului Baba a realizat mai multe Autoportrete, de la cele din timpul adolescenței, până la cele din aceeași perioadă cu Spaimele, 1977 – 1986. Cel din 1985 este mărturia unei mutații a motivului dintr-o tematică în cealaltă, asemănarea dintre modul de autoportretizare și tipologia regelui nebun fiind izbitoare. Autorul declara: ”Între cortegiile de Regi nebuni și aglomerările dramatice ale atâtor Spaime ce pândesc existența și obligă să iei în seamă lupta destinului propriu..., autoportretul se impune ca prezența obligatorie în atmosfera dramei haotice pe care o traversăm.” Identitatea pictorului glisează în rolul ”portretului fără biografie” care i-a dat șansa să interpreteze și nu să înregistreze mimetic și care a fost originea, matrița pentru aglomerările haotice de mai târziu.

Literatura

“Corneliu Baba”, ediţie îngrijită de Maria Muscalu Albani, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997 “Corneliu Baba”, Editura Institutului Cultural Român, 2008

Opis

ulei pe pânză, semnat si datat stanga jos, Baba, (19)91

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.