Meniu

Hrvatski

106. Sisters

1984, Bucureşti

Procjena

EUR 400 - 450

Sesija

Čet., 25 veljače 2010 00:00

Fenomenul gemelarităţii a preocupat până recent, într-o mai mare măsură medicina decât arta şi, în ciuda unor prezentări relativ disparate ale acestuia, abia odată cu italianca Vanessa Beecroft şi proiectul The Art Star and the Sudanese Twins (care a participat şi la Bienala de la Veneţia în anul 2007), gemenii ajung un subiect oarecum central şi în artele vizuale. În raport cu reprezentările gemenilor existente până acum în istoria artei, pictura Sisters prezintă gemelaritatea într-o formă contrasă/schematică, situată la polul opus descrierilor detaliate/amănunţite (uneori aproape miniaturiste) ale planşelor ana- tomice sau picturilor realizate pentru comanditari. Astfel, s-ar putea spune că tânăra bucureşteancă Mihaela Paraschivu este interesată mai mult de cromatica fenomenului decât de fiziologia lui, fapt care nu dăunează câtuşi de puţin calităţii ansamblului pictural. (A.Z.)

Literatura

Bookătăria de Imagini, Clubul Ilustratorilor, Bucureşti, 2009 Pisicoteca, Clubul Ilustratorilor, Bucureşti, 2009 Poveşti şi Basme Româneşti, Editura Readers Digest, Bucureşti, 2008 A Girl’s Story, Pro Editura şi Tipografie, Bucureşti, 2007

Dimenzije

width 30 cm, height 30 cm

Opis

acrilic pe pânză, semnat și datat dreapta sus, pe verso, în monogramă, MP, 2009

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Vapoare la chei

32. Vapoare la chei

Partog (Petre) Vartanian

    Procjena EUR 200 - 250
    Prodano EUR 150
Piramidă întoarsă

82. Piramidă întoarsă

Mircea Roman

    Procjena EUR 650 - 900
    Prodano EUR 550
Peisaj de munte

23. Peisaj de munte

Elena Popea

    Procjena EUR 500 - 750
    Prodano EUR 800
Trandafiri

28. Trandafiri

Dimitrie Berea

    Procjena EUR 1.500 - 2.000
    Prodano EUR 1.600