Meniu

Hrvatski

103. Iubire

1984, București

Procjena

EUR 400 - 450

Sesija

Čet., 25 veljače 2010 00:00

Titlul lucrării Iubire nu se referă numai la Iubirea simplă dintre oameni, ci şi la implicaţiile sale, la esenţa lucrurilor. În pictura Iubire este prezentat universul, omul (în natura lui completă, duală, bărbat-femeie), şi reflectarea reciprocă, vibraţia energiilor și esenţa conflictuală a existenţei. Universul are omul, omul contemplă universul şi fiecare în parte este un univers infinit şi o reflecţie. La suprafaţa nivelului de percepţie umană toate aceste fenomene sunt prezente, în esenţa lor, în fenomenul numit Iubire. Iubirea este şi lumină şi întuneric, este şi sacrificiu dar şi bucurie, este frică dar şi protecţie, este antagonică dar şi complementară, este substanţa omului superior şi a Divinităţii. Din punct de vedere compoziţional, subiectul sensibil şi simbolurile antagonice care-l povestesc sunt strânse în echilibrul formelor geometrice deduse din stilizarea reprezentării forme- lor: figuri geometrice care se înscriu una într-alta. (Ioana Carolina Ursa)

Literatura

NĂSUI, Cosmin, Generaţia Facebook în pictură, în Revista Observator Cultural, nr. 236, octombrie 2009 ANDREI, Elena, IOANA URSA, în Revista on-line ArtClue, mai 2009

Dimenzije

width 30 cm, height 30 cm

Opis

ulei pe carton pânzat, semnat pe verso, cu negru, IOANA CAROLINA URSA

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Târg

25. Târg

Iosif Iser

    Procjena EUR 2.000 - 3.000
    Prodano EUR 4.250
Citadină

37. Citadină

Alexandru Ţipoia

    Procjena EUR 1.200 - 1.400