Meniu

Hrvatski

106. Port la Hydra

1886, Piteşti - 1975, Bucureşti

Procjena

EUR 15.000 - 25.000

Prodano

EUR 21.000

Sesija

Uto., 25 rujna 2012 00:00

Sejurul balcanic din cursul anului 1929 avea să fie tulburător pentru creația lui Schweitzer-Cumpăna, în special în câmpul limbajului pictural, reacție relevată de la primele peisaje lucrate sub influența noului figurativ. Fascinația luminii este cea care a cauzat o mutație valorică reprezentativă pentru compozițiile create de pictor începând cu acel an, de unde până atunci interesul său pentru țăranul român și viața acestuia îi coordonau aproape integral creația. Insulele grecești aveau să îi ofere fondul imaginar necesar unei reorganizări atât a paletei (tonurile irizante, puternice, folosirea uneori excesivă a albului), cât și a planurilor picturale. Monumentalul apare mult mai des în pictura lui Schweitzer, care începe o dată cu pitorescul peisaj insular să caute dincolo de materialitatea structurii, fiind atras și de senzație și efect. Acestea apar în uleiuri evident prin manipularea paletei în care observăm o mutație către tonurile cele mai bogate în lumină și căldură – albul, rozul, galbenul. Chiar dacă maniera de împăstare nu e schimbată, produsul nu mai pare încărcat și greoi, ca în cazul compozițiilor cu țărani, ci bogat, diafan, concludent mediul luminos al Greciei. Alături de aceste schimbări în esența paletei, Schweitzer-Cumpăna reconsideră și componenta constructivă a compozițiilor, alegând în aceste peisaje perspective inedite. În cazul portului Hydra, pictat în doar câteva alte variante, pictorul închide unghiul destul de mult, îndeajuns ca cerul (sau orizontul) să fie practic excluse. Fundalul este reprezentat de jocul în planuri al caselor pe diferite niveluri, transformându-l într-o perdea decorativă grăitoare acelui discurs cromatic și compozițional enunțate anterior (I.P.)

Literatura

IONESCU, Radu, „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Fundaţia Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 2003 POENARU, Gheorghe, “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Ed. Meridiane, 1969

Opis

ulei pe carton, semnat, datat şi localizat dreapta jos, cu roşu, Schweitzer- Cumpăna, YΔPA, 1929

Informacije o istraživanju

Opera a fost pictată în cursul anului 1929 șicel mai probabil a fost prezentată publicului încadrul expoziției personale de la Sala Ileana,Cartea Românească, noiembrie 1929.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Peisaj la Bucium

129. Peisaj la Bucium

Alexandru Ciucurencu

    Procjena EUR 6.000 - 9.000
    Prodano EUR 6.000
Case la Medgidia

96. Case la Medgidia

Lucian Grigorescu

    Procjena EUR 3.000 - 5.500
    Prodano EUR 5.000
Bujori albi

48. Bujori albi

Constantin Isachie Popescu

    Procjena EUR 1.000 - 1.600
    Prodano EUR 2.200
Vase pescăreşti la Tulcea

78. Vase pescăreşti la Tulcea

    Procjena EUR 1.400 - 2.400
    Prodano EUR 1.200