Meniu

Hrvatski

124. Femeie pe malul mării

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Procjena

EUR 18.000 - 28.000

Prodano

EUR 16.000

Sesija

Sub., 28 rujna 2013 18:30

“Acea nostalgie marină pe care numai noi, cei născuţi şi crescuţi la mare credeam că o simţim, ne-a redat-o magistral Petraşcu, cel născut pe şes. La mare sau prin ţinuturile încărcate cu vapori, unde lumina vine tamisată şi contrastele dispar, paleta lui Petraşcu se înmoaie ca prin minune. În această atmosferă învăluită, vânjosul pictor se potoleşte, negrul lui se diluează pe paletă, roşul se calmează, iar albastrul şi cobaltul se îmbină într-o baie de verde émeraude, dând picturii acea fericită armonie şi nobleţe apuseană.” Cuvintele lui K.H. Zambaccian, marele colecționar de artă și totodată pasionat de creația lui Gheorghe Petrașcu, sunt cele ce denotă întocmai farmecul punctat de pensula și cuțitul artistului. Cu atât mai mult sunt adevărate cuvintele lui Zambaccian atunci când spiritul marin se regăsește și în tema aleasă de pictor; astfel, descoperim acel albastru de cobalt în opere ca cea de față, desfășurate în mediul preferat de artist, marea. Eclectismul tematic ne amintește de opera lui Grigorescu, în seria de pânze realizate în Bretania, în care surprinde câte un personaj feminin pe malul mării, într-una dintre cele mai expresive creații impresioniste românești. Petrașcu, urmaș spiritual al lui Grigorescu și influențat direct de acesta pentru o bună parte a debutului, pictează această serie într-un fel de omagiu adus creației grigoresciene. În plus, ciclul artistului nostru primește o notă aparte prin faptul că modelul folosit este aproape exclusiv soția sa, alături de care a călătorit în majoritatea itinerariilor realizate în perioada interbelică. Nu surprinde faptul că prima operă ce modelează motivul de față, pictată în cursul anului 1915, aparține astăzi Muzeului Zambaccian. (I.P.)

Literatura

ZAMBACCIAN, K. H., “Pagini de artă”, Editura Casa Şcoalelor, 1943

Dimenzije

width 29.5 cm, height 38.5 cm

Opis

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu negru,Petrașcu, (1)923

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Napoli

37. Napoli

Dem Iordache

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano nakon aukcije EUR 600
Casa de la ţară

88. Casa de la ţară

Traian Cornescu

    Procjena EUR 2.000 - 3.000
    Prodano EUR 2.250
Convoi de care la amiază

20. Convoi de care la amiază

Nicolae Grigorescu

    Procjena EUR 30.000 - 50.000
    Prodano EUR 50.000