76. Casă țărănească

După 1923, Mützner se apleacă asupra tematicii ţărăneşti, probabil sub influenţa soţiei sale, pictoriţa Rodica Maniu, preocupată în mod special de problematica vieţii în satul românesc. Cei doi au lucrat împreună la Şopârliţa, sat din Oltenia, unde se afla reşedinţa familiei Maniu şi care a furnizat numeroase motive peisagistice pentru cuplul de artişti. Uneori, acelaşi subiect este tratat de amândoi, cu numeroase similitudini, cei doi obişnuind să iasă împreună să picteze în natură. La Şopârliţa a fost realizată cel mai probabil şi pictura înfăţişând Casa ţărănească, un exemplu tipic de arhitectură tradiţională din zona Olteniei, pictat în paleta specific mützneriană, dominată de nuanţe calde şi strălucitoare. Motivul rural este interpretat de Mützner cu seninătate, în mod aproape idilic, viziunea sa pozitivă caracterizând de altfel cea mai mare parte a creaţiei sale şi înscriindu-se într-o direcţie mai amplă a picturii peisagistice româneşti interbelice, de inspiraţie rural-folclorică. Tematica satului pare a fi la el una circumstamţială, mai degrabă decât o preocupare constantă, anterior momentului Sopârliţa, Mützner manifestând interes pentru aşezările rurale cu aspecte exotice, precum cele din nordul Africii sau Balcicul. În lucrările sale realizate în Oltenia, Mützner recurge la motivele picturii impresioniste, aplecându-se asupra peisajelor cu natură pură, vederi îndepărtate ale satului sau asupra compoziţiilor cu oameni integraţi pictural în natură. Apar şi imagini mai realiste, compoziţii ilustrând viaţa ţăranilor, care pot fi puse pe seama influenţei sămănătoriste şi dezbaterilor privind specificul naţional românesc în societatea vremii, dar şi a viziunii unor artişti precum Camil Ressu sau Ion Theodorescu-Sion. Casa ţărănească evocă traiul oamenilor în satul tradiţional românesc şi este în acelaşi timp un monument de artă populară. Reprezentarea sa are o dublă funcţie, simbolică şi estetică, în acelaşi timp având rolul de a poziţiona opera lui Mützner în contextul artistic particular al perioadei. Subiectul de natură tradiţionalistă este prezentat de Mützner într-o factură postimpresionistă, acest gen de asocieri între recursul la tradiţie şi elemente de viziune modernă fiind practicat fertil de mai mulţi artişti români în anii ’20 şi ’30. Picturile sale cu tematică rurală sunt semnificative pentru modul în care pictorul român - format în mediul francez, fidel unei concepţii moderat moderniste şi călător prin lume timp de aproape un deceniu - asimilează din ideile artistice vehiculate în mediu cultural interbelic, marcat de dinamism şi varietate. Considerat unul dintre pictorii postimpresionişti români, Mützner şi-a făcut studiile la Paris, la Academia Julian, la cursurile lui Jean Paul Lorens, după doi ani în care studiază la Academia Regală Bavareză de Artă din Munchen, cu Karl Raupp, Anton Azbé şi Simon Hollosy, în spiritul academismului. În scurt timp, părăseşte spaţiul atelierului, pentru a practica pictura în plein-air, mod de lucru care aduce paletei sale mai multă luminozitate, intensificând culorile. Lucrează în mahalalele şi satele din preajma Parisului, renunţând la tonurile întunecate care îi caracterizau paleta în perioada müncheneză şi adoptând procedee de lucru bazate pe observaţia directă a naturii. În 1908, Mützner se stabileşte la Giverny şi lucrează timp de doi ani în apropierea lui Claude Monet, perioadă ce a marcat o etapă importantă în evoluţia sa artistică, pe care artistul o descrie ca fiind “deschiderea drumului către lumină şi culoare”. A fost totodată începutul deschiderii către arta înnoitoare practicată de artiştii francezi, care la 20 de ani după momentul de apogeu al impresionismului, se găseau în faza căutărilor postimpresioniste. Mützner a asimilat nu numai procedeele stilistice ale acestora, pointillismul sau divizionismul, ci şi tematica: peisaje însorite, cu natură abundentă, pictate în plein-air, expresive prin posibilităţile de a surprinde efectele tranzitorii ale luminii. Şederea sa în proximitatea lui Claude Monet reprezintă o perioadă în care îşi explorează percepţia asupra luminii şi culorii, recunoscând-o mai apoi ca fiind una esenţială în evoluţia sa artistică. În lucrările ce aparţin acestei etape, se constată apropierea sa de procedeele curentului neoimpresionist, el aplicând culoarea în manieră pointilistă, în tuşe multicolore, scurte, juxtapuse care creează, prin efecte optice, planuri şi volume. Alătură pete de culoare pură şi lasă culorile să fuzioneze pe retina privitorului, folosind o tehnică ce se mai numeşte şi divizionism, bazată pe “Legea contrastului simultan al culorilor”, studiu realizat de Eugène Chevreul. Potrivit acestuia, fiecare culoare de bază, privită cu insistenţă, generează în jurul său, pe o suprafaţă neutră, impresia culorii complementare. Influenţele postimpresionismului şi ale neoimpresionismului făceau parte din zona avangardei modera­te, una dintre direcţiile artistice româneşti din perioada interbelică. În acelaşi timp, funcţionau ca izvoare de inspiraţie tradiţia grigoresciană şi curentul tradiţionalist, care alături de curentele noi venite dinspre arta europeană, conferă varietate picturii româneştii1. Ecourile din arta apuseană ce rupea cu trecutul, au apărut cu preponderenţă după primul război mondial, ca urmare a călătoriilor de studii ale artiştilor români la München, Paris şi Viena, unde au venit în contact nu numai cu mediul academic, ci şi cu polemicile ideologice ale vremii şi curentele moderne. Samuel Mützner a fost expus la ambele centre artistice europene, după care se înscrie la Academia Nouă de Pictură din Alger şi continuă să studieze în decursul numeroaselor sale călătorii în Asia, nordul Africii şi cele două Americi. Opţiunile sale stilistice se situează în zona postimpresionismului, pictura sa redând impermanenţa, clipa tranzitorie, încercând să surprindă schimbarea care are loc în natură în fiecare moment, depăşind scopul impresionist al obiectivităţii în faţa naturii şi căutând o putere mai mare de expresie. Culorile pure, strălucitoare, care, aplicate în tuşe scurte, construiesc volumele se datorează impresionismului, însă Mützner se desprinde de el, uneori chiar în direcţia asumată de neoimpresionişti, care, ca reacţie împotriva realismului empiric al precursorilor lor, se bazau pe teorii ştiinţifice şi calcule sistematice, pentru a obţine efecte vizuale predeterminate. Cu toate aceste apropieri de curentele artistice europene menţionate, nu se poate vorbi despre adeziunea deplină a operei lui Mützner la programele estetice ale epocii. De altfel, individualismul îl caracterizează pe artistul român al perioadei interbelice, care, cu câteva excepţii, s-a menţinut în afara oricărui curent bine definit şi a lucrat independent, asimilând şi prelucrând în mod personal diversele aspecte ale mişcării artistice europene2. 1. Amelia Pavel, “Pictura românească interbelică – un capitol de artă europeană”, Ed. Meridiane,1996,pag.x 2. Ibidem, p. 83-84

Literatura

MARIAN, Rodica, “Samuel Mützner 1884 – 1959”, Ed. Antet, Bucureşti, 2005 PAVEL, Amelia, “Pictori evrei din România”, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1996 PAVEL, Amelia, “Pictură românească interbelică – un capitol de artă europeană”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996

Dimenzije

width 61 cm, height 50 cm

Opis

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, S. Mützner

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.