Meniu

Hrvatski

66. În familie

1871, Mărășești, Gorj - 1934, Bucureşti

Procjena

EUR 2.000 - 3.300

Prodano

EUR 7.500

Sesija

Čet., 30 rujna 2010 00:00

Profesor a numeroase generații de artiști, Ipolit Strâmbu a rămas cunoscut în istoria artei ca unul din primii artiști români care au experimentat în domeniul redării luminii, prin cele două efecte identificate de Tonitza în opera sa – efectul de soare și cel de lampă. A participat activ la înființarea Tinerimii Artistice și la revitalizarea Colonii Artistice de la Baia Mare, experiențe alături de artiști conectați la arta europeană și la progresele acesteia, interesați de culoare și lumină, dar și de relația dintre cele două componente în redarea realității. Avînd experiența academismului munchenez, lucrările sale reclamă rigoarea compozițională a academismului. Cele cinci personaje sunt sugerate prin tușe mărunte cu accente de culoare care marchează volumele. Pictorul acordă o atenție sporită redării luminii. Cu accente de alb, dispuse în tușe mărunte, sunt marcate zone de pe îmbrăcămintea personajelor, care captează și reflectă fasciculele de lumină. În personalitatea artistică a profesorului Strâmbu, experiența muncheneză alături de cea pariziană au creat sinteza unui stil ce a caracterizat începutul secolului al XX-lea românesc, deschizând drumul pentru generații de artiști ce aveau să definească arta modernă.

Literatura

ALEXA, Tiberiu, ”Ipolit Strâmbu”, Gazeta de Maramureș, 5 februarie 2007 DEAC, Mircea, ”250 de pictori români. 1890 – 1945”, Ed. Medra, București, 2003

Dimenzije

width 44 cm, height 30 cm

Opis

ulei pe carton, semnat și datat dreapta sus, cu negru, Strâmbu, 1927

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Iarna pe strada Pangratti

125. Iarna pe strada Pangratti

Ion Musceleanu

    Procjena EUR 1.200 - 1.800
    Prodano EUR 2.000
Zi de sărbătoare

56. Zi de sărbătoare

Dumitru Ghiaţă

    Procjena EUR 3.500 - 4.500
    Prodano EUR 5.500
Odaliscă

107. Odaliscă

Samuel Mützner

    Procjena EUR 6.000 - 9.000
    Prodano EUR 9.000
Nisa

67. Nisa

    Procjena EUR 400 - 800
    Prodano EUR 700