54. Lila în galben

”Ca pictor, Şirato a îmbogăţit arta românească cu opere de o mare robusteţe artistică, în care ştiinţa construcţiei se îmbină în mod fericit cu lirismul sentimentului. De la un limbaj cromatic sobru şi până la o adevărată fervoare coloristică, de la o lumină domoală şi concentrată până la o scânteietoare efervescenţă de lumini, experienţele sale au străbătut nenumărate etape, însemnate de tot atâtea căutări şi eforturi”. (Vasile Drăguţ) Hotărât să se dedice picturii, Francisc Şirato a avut de aşteptat până în 1907 pentru debutul său, în răstimp fiind constrâns să lucreze litografie comercială şi timp de mai mulţi ani, ilustraţie de satiră socială, activitate mai potrivită atitudinii sale critice faţă de regim. Pictează în paralel cu munca de gazetărie şi din 1908 începe să expună cu regularitate la Tinerimea Artistică, până în 1914. Lucrările acestei perioade reflectă căutările sale stilistice, apropierile de curentele occidentale şi experimentele care au stat la baza cristalizării viziunii sale picturale. Adoptă procedeele impresionismului în unele lucrări de început, care arată preocuparea sa pentru tratarea culorii în funcţie de variaţiile luminii şi pentru divizarea tonurilor. Renunţă însă curând la maniera impresionistă, care nu era compatibilă aspiraţiei sale către o exprimare artistică firească, limpede şi concisă. Va reveni la o concepţie plastică în care lumina este elementul central, însă într-o perspectivă realistă, considerând că obiectele sunt cele care conţin culorile luminate sau umbrite, iar nu aşa cum credeau impresioniştii, că acestea ar fi doar proiectate pe obiecte ca pe nişte ecrane. Şirato a încercat să reconstruiască forma distrusă de impresionism, păstrând în acelaşi timp lumina solară, caldă, ce învăluie compoziţiile sale, îndulcind contururile formelor, fără a le lipsi de structură. Atingerea maturităţii în pictură a coincis cu perioada în care a început să lucreze la Muzeul de Artă Naţională, în postul de conservator, apropierea de arta populară contribuind la formarea stilului său. Artistul însuşi realiza importanţa acestei proximităţi: “Sunt două izvoare care mi-au format viziunea picturală, două izvoare separate unul de altul: Cézanne şi arta populară românească. Am fost de altminteri conservator la Muzeul de Artă Naţională. Mi-am format astfel şi mi-am adâncit orizontul viziunii.” Culorile ceramicii, ţesăturilor şi icoanelor pe sticlă le-a ataşat formelor echilibrat construite, a căror ştiinţă a preluat-o de la Cézanne, formulând un mod de expresie ce răspundea ideii sale despre artă, care trebuia să reflecte realităţile româneşti şi să ţină pasul vremurilor. Prima sa expoziţie personală s-a deschis în 1921, cuprinzând numai lucrări de grafică, desene în creion, cărbune sau laviu, care însă manifestau o concepţie profund picturală. Evenimentul a marcat sfârşitul perioadei în care condiţiile materiale l-au determinat să neglijeze pictura, ocupându-se mai mult de grafică. Din acel moment, atenţia sa se îndreaptă asupra picturii cu tematică ţărănească, care devine direcţia predilectă a artei sale. Figura ţăranului este centrală în pictura lui Şirato, imaginile sale exprimând respectul şi dragostea pentru omul simplu, înfăţişat monumental. În căutarea expresiei adaptate idealului său artistic, Şirato practica o autocritică severă, care a culminat, în 1928, cu un episod de distrugere a treisprezece lucrări. Expoziţia din anul următor a marcat o reuşită fără precedent, picturi precum “Albumul” sau “Fată lucrând la filet” fiind realizări de excepţie, rămase repere ale operei lui Şirato. Din acelaşi an, 1928, datează o variantă a picturii prezente, intitulată “Cetitoare”, din colecţia Nicolae Teianu, reprodusă în Catalogul expoziţiei deschise la Muzeul de Artă al României în 1965. Operele realizate începând cu acest an, dar în special între 1930 şi 1937, manifestă o transformare a concepţiei sale, care aduce o reconsiderare a aportului luminii în construcţia formelor şi în expresivitatea coloristică. Contururile obiectelor se estompează, umbrele dispar, culorile se luminează şi devin mai fluide, Şirato experimentând posibilitatea construcţiei prin lumină. Despre căutările şi concluziile aceastei perioade, artistul spunea: “Între anii 1933 – 1937, eram preocupat de expresia maximă care se poate obţine din studiul obiectelor... Lumina intensă fărâmiţează imaginile şi modifică culorile. În plin soare un roşu se decolorează până la alb-roz, iar în umbră virează către roşu-violet, în timp ce obiectul nu-şi mai păstrează întreaga fiinţă formală. El este parţial desfiinţat. Rezultă un fel de negaţie a luminii consistente, reale. Am ajuns la un fel de nihilism plastic; în fapt am ajuns la un impas, la o reculegere. Am purces apoi la o resudare a elementelor plastice.” Urmează apoi o nouă restructurare a viziunii sale artistice, impulsionată de acelaşi simţ critic care i-a însoţit întreaga activitate. Petru Comarnescu împărţea activitatea artistică a lui Şirato în trei epoci principale, perioada în care a fost realizată pictura “Lila în galben” fiind denumită a “marilor compoziţii picturale” sau “sinteza de formă, culoare şi lumină”, cuprinsă între 1924 şi 1934. Tematica operelor realizate în acest interval se schimbă şi ea faţă de perioada anterioară, pictorul alegând acum ca subiecte fiinţele şi obiectele din mediul său, pe care le putea relua, în vederea perfecţionării tehnicii şi expresivităţii plastice. Apar deseori fete citind, răsfoind un album, lucrând sau contemplând destinse, surprinse într-un spaţiu familiar, care îi oferă prilejul revenirii asupra aceluiaşi subiect, sub alte impresii coloristice. Personajul înfăţişat este Lila Nădejde, nepoata pictorului, modelul său preferat din acea perioadă. Ea îi pozează pentru o întreagă serie de picturi pe tema lecturii, realizate între 1926 – 1929, precum şi pentru alte lucrări cu scene de interior. Pe un fundal brun cu reflexe verzui este proiectat chipul în profil al fetei cu părul negru, înconjurat de o irizaţie în tonuri luminoase de galben şi verde. Rochia de culoarea piersicii primeşte accente roşii şi reflexii complementare. Lumina care vine din dreapta face ca rozul-galben al rochiei să se reflecte pe faţă şi pe mâini, iar suprafeţele albe să împrumute nuanţele calde şi suave care învăluie întreaga atmosferă. Expresia senină a fetei, calmul interiorului, culorile delicate şi lumina blândă creează o ambianţă intimă, plină de poezie.

Literatura

COMARNESCU, Petru, “Şirato”, Ed. Căminul Artei DRĂGUŢ, Vasile, “Fr. Şirato”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1956 FLOREA, Vasile, “Arta românească modernă şi contemporană”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982 GRIGORESCU, Dan, “Francisc Şirato”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1967 ISPIR, Mihai, “Şirato”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1979 Oprea, Petre “Catalogul expoziţiei Francisc Şirato 1877-1953”, Muzeul de Artă al R.P.R., 1965

Dimenzije

width 50 cm, height 60 cm

Opis

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu roșu, Șirato

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.