Meniu

Hrvatski

75. Case la Vlaici

1880, Galaţi - 1962, Bucureşti

Procjena

EUR 12.000 - 17.000

Sesija

Čet., 30 rujna 2010 00:00

Primii ani ai secolului al XX-lea aduc înapoi în ţară, de la Paris şi Munchen, nume precum Petraşcu, Pallady, Şirato, Iser, iar în 1908 şi Ressu, toți întorşi de la studii. Ressu face parte dintre aceia care vor fi animați de spiritul democratic al vremii, inprimând creaţiei lor o evidentă orientare socială. El propunea o artă apropiată de popor, care să se smulgă din sfera preocupărilor înguste ale burgheziei. Ressu este cel care a demascat sterilitatea experiențelor formale din domeniul picturii, care deşi pot crea iluzia descoperirilor tehnice, îi ingustează de fapt orizontul. Continuând seria marilor compoziţii pe tema ţărănească, Ressu crează, în aceşti primi ani ai întoarcerii lui în ţară, unele dintre cele mai izbutite opere impresioniste ale sale. Peisajele lui Ressu sunt privelişti de ţară, din zona Vlaici, peisajul urban neatrăgându-l niciodată. În ele artistul a căutat întotdeauna ceea ce este permanent şi esenţial în natură. Peisajele sale sunt punctate pe alocuri de efectele jocului de lumină, dând astfel impresia de încremenire și datorită construcţiei arhitectonice a formelor. Simţul desăvârşit pentru alternarea armonioasă a marilor suprafeţe de lumină şi umbre sunt evidente în peisajele din întreaga sa operă. În compoziţiile cu tematică ţărănească, căutarea autenticităţii l-a condus o vreme pe artist, conform înclinărilor sale pentru simplificare, la forme de un caracter primitiv. Lucrarea “Case la Vlaici”, e realizată cu ajutorul unei arhitecturi a culorilor, predominante fiind tonurile de verde şi brunurile pline de sevă. Volumele puternice contribuie la realizarea unei impresii de frust şi retragere în zone necontaminate de civilizaţie. Acest aspect al peisajelor din Vlaici a avut mereu un impact puternic asupra sensibilităţii artistului. Paleta dominată de tonuri reci, lumina distribuită în zone mari, delimitate precis, converg către rea­lizarea viziunii sale masive, plastice, ce a tins mereu către monumental şi decorativ. Viziunea masivă a naturii este redată şi în această pânză. Tendinţa de a reda privelişti organizate arhitectonic îl face pe Ressu să prefere colţuri de ţară, în care intră şi clădiri specifice. Din acest moment, pictând în aer liber fără clarobscur și fără contururi, imaginea se topeşte în atmosferă, în timp ce umbrele sunt redate prin culoare. Artistul remarcă faptul că realitatea este percepută ca printr-o oglindă, opera de artă fiind expresia contactului dintre planul lumii reale şi planul lumii subiective. El încearcă să transpună, de fapt, imaginea care s-a format pe retină înainte de o procesare conștientă a acesteia.

Literatura

COSMA, Gheorghe, “Camil Ressu”, Bucureşti, Editura Meridiane, 1967. ENESCU, Teodor,” Camil Ressu”, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1958 RADA, Teodoru, “Camil Ressu”, Bucureşti, Editura Meridiane

Dimenzije

width 63 cm, height 50 cm

Opis

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, C. Ressu

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Iarna

52. Iarna

Iosif Rosenblut

    Procjena EUR 1.400 - 2.200
    Prodano EUR 3.500
Uliță dobrogeană

10. Uliță dobrogeană

Lucian Grigorescu

    Procjena EUR 6.500 - 8.500
    Prodano EUR 9.500
Car cu boi

103. Car cu boi

Nicolae Grigorescu

    Procjena EUR 150.000 - 250.000
    Prodano EUR 155.000
Hamali în portul Brăila

25. Hamali în portul Brăila

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Procjena EUR 18.000 - 25.000
    Prodano EUR 21.000