Meniu

Hrvatski

2. Golf

1883, Sopron, Ungaria - 1950

Procjena

EUR 1.500 - 3.000

Prodano

EUR 3.500

Sesija

Čet., 16 prosinca 2010 00:00

Marina lui Negely, înscriindu-se în tematica predilectă a artistului, este localizat în interesantul golf al orăşelului, pe vremuri stat, Fiume, tăind în maniera unui fiord Adriatica. Statul Fiume a fost unul dintre cele mai scurte - ca şi durata, dar în mare măsura şi ca teritoriu - state din lume, existând numai pentru 5 ani, din 1920 în 1924. La sfârșitul Primului Război Mondial, Fiume devine subiect de dispută între Regatul Italiei și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, se erijează în arbitru și propune independența Statului Fiume. Mai mult, sugerează ca noul stat să fie reședința Ligii Națiunilor, precursoarea Organizației  Națiunilor Unite. După o lungă perioadă de dispute, marcată de numeroase evenimente (mișcarea anarho-fascistă a lui Gabriele d’Annunzio ocupă statul în această perioadă), este semnat tratatul de la Rapello și Fiume devine, astfel, stat. Autonomia Statului Fiume ia sfârșit în 1924, când este anexat Italiei, unde rămâne până în 1947, când este anexat Iugoslaviei. Deși cu o istorie scurtă, Statul Fiume a avut guvern și președinte proprii, după cum și-a bătut singur monedă, avand şi o quasi limbă proprie - chakaviana, un mix de dialect veneţian şi limba croată. Numele lui se leagă, de asemenea, de un record consemnat istoric: în 1921, prin înființarea Partidului Comunist, devine statul cu cea mai mică organizație comunistă din lume - Partito Comunista di Fiume. Interesant de menţionat şi faptul că Fiume înca era, la începutul secolului XX, una dintre zonele de răspândire a istro-românilor, amestecaţi cu populaţia italiană şi croată.

Dimenzije

width 80 cm, height 60 cm

Opis

ulei pe pânză, localizat și semnat dreapta jos, cu negru, Fiume, Negely

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi