Meniu

Hrvatski

59. Primăvară la Balcic

Procjena

EUR 8.000 - 15.000

Prodano

EUR 7.000

Sesija

Sri., 19 prosinca 2012 00:00

Samuel Mutzner, în corpul călătoriilor realizate pe parcursul întregii cariere, a reușit să ofere Balcicului un loc însemnat în imaginarul creației sale. Perioada interbelică este evident cea în care orașul din extremul sud-estic al României devenea și pentru soții Mutzner o destinație ideală, unde de altfel aveau și o casă de vară. Fiind unul dintre vârfurile impresionismului românesc, Mutzner era conectat la atmosfera tipică Balcicului, fapt ușor de probat prin recurența peisagistică locală. În “Primăvara la Balcic” artistul a surprins nota definitorie a Balcicului, respectiv peisajul arid ce se rostogolește peste dealurile inundate de lumină. Compoziţia rămâne fidelă soluţiilor cromatice ale impresionismului, cerute de altfel şi de mediul natural de la Balcic, în care lumina joacă un rol important în structurarea întregului, fiind totodată şi un mijloc de construire a planurilor. Jocul scenic este utilizat de Mutzner cu ajutorul unei perspective adecvate planului figurativ, dar și prin tonurile ce alternează între fundalul înecat în lumină și prim-planul nuanțat. Opera de față poate fi integrată ușor într-o porțiune estetică anume – alături de “Balcic primăvara” (M.N.A.R.), “Peisaj din Dobrogea” (Muzeul Zambaccian) sau “Timp ploios la Balcic” (M.N.A.R.) (vezi “Samuel Mutzner”, Viorica Andreescu, Ed. Meridiane, București, 1974) – în care putem remarca reformulările picturale pe care pictorul le execută în cadrul discuției formă – culoare. (I.P.)

Literatura

ANDREESCU, Viorica, ”Samuel Mützner”, Bucureşti, 1974

Dimenzije

height 50 cm

Opis

ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu negru, S. Mutzner, (19)34

Informacije o istraživanju

Pe verso etichetă de participare în expoziţia "Samuel Mutzner în colecţii bucureştene", Muzeul Colecţiilor de Artă, Bucureşti, 2001. Proveniență: colecția Mișu Weinberg; anii 2000, în colecţia Dan Odobescu; importantă colecție de patrimoniu bucureșteană. Doamna Rodica Marian, monograful artistului, a avut amabilitatea de a certifica autenticitatea acestei opere.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Natură statică cu garoafe şi ştergar

51. Natură statică cu garoafe şi ştergar

    Procjena EUR 2.000 - 3.500
    Prodano EUR 2.000
Debarcader la Tulcea

196. Debarcader la Tulcea

Iosif Rosenblut

    Procjena EUR 900 - 1.500
    Prodano EUR 1.500
Bărci la Veneția

191. Bărci la Veneția

Erno Tibor

    Procjena EUR 6.500 - 9.500
    Prodano EUR 6.500
Stradă veche din Tătăraşi

137. Stradă veche din Tătăraşi

Dan Hatmanu

    Procjena EUR 1.500 - 3.000
    Prodano EUR 2.000