Meniu

Hrvatski

12. Album de fotografii realizate în timpul unei vânători organizate de Nicolae Ceauşescu [1977, Alexandru Andron]

Procjena

EUR 150 - 300

Prodano

EUR 325

Sesija

Čet., 17 studenoga 2011 00:00

Albumul a aparţinut unui funcţionar din aparatul Gospodăriei PCR, instituţie care coordona, printre alte atribuţii ale sale, şi vânătorile lui Nicolae Ceauşescu. Fotografiile, realizate ca materiale oficiale cu un circuit închis, surprind întreaga ceremonie a vânătorii, de la sosirea participanţilor, gonirea şi împuşcarea vânatului, până la admirarea trofeelor.Vânătoarea a avut loc pe data de 16 octombrie 1977. În Arhivele Naționale, sub titlul “Viața privată a lui Nicolae Ceaușescu”, exista 63 de albume cu fotografii, în rândul cărora, numele de Alexandru Andron apare ca realizator al fotografiilor luate la o vânătoare în același domeniu din Ocolul Silvic Bistrița Năsăud, din anul 1984. De asemenea, vânătoarea din 16-17 octombrie 1977 apare reprodusă cu diverse instanțe în albumul cu numărul 31 din “Viața privată a lui Nicolae Ceaușescu”, menționate ca atare în Arhivele Statului.

Dimenzije

height 26 cm

Opis

developare clasică pe hârtie lucioasă, carton, pergamoid

Izlasci

1977, Alexandru Andron

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi