Meniu

Hrvatski

51. Butterflies [1973]

1923, Bucureşti - 2012, Castelnuovo Magra, Italia

Prodajna cijena

EUR 2.180

Sesija

Čet., 18 veljače 2021 18:30

Limbajul artistic al lui Vincențiu Grigorescu este centrat pe principiuiul proliferării și anihilării: în multe din lucrările sale cromatice se poate observa o serie de materiale suprapuse, în care culoarea a fost folosită în așa fel încât să se infiltreze în straturile subiacente până la cel mai adânc nivel, transformându-se în cele din urmă într-o serie de semne ușor perceptibile și fragmentare. Din dorința de a se elibera de directivele impuse de partidul comunist, se îndepărtează tot mai mult de figurativ, în favoarea abstractului și a expresiei geometrice. Odată cu emigrarea sa în Italia, în 1972, își începe căutarea asidua a propriei expresivități, dincolo de bidimensionalitatea pânzei. Atenția și-o îndreaptă asupra feluritelor moduri în care ar putea pune în evidență materialul picturii: de la suportul pe care realizează pictura, până la pasta și culorile folosite. Creația sa devine dependentă de materia în care lucrează și de suprafața pe care așterne culoarea. În aceea perioadă realizează și seria de fluturi, care se bucură de un real succes. Cu “Fluturii” abordează o temă cu tentă figurativă, schițând fluturii aidoma unor ființe mitice, ce împânzesc spațiul pictural, îl domină. Culorile contrastante formează un joc aproape simbiotic între fundal și elementele figurative. Sugestia luminii în care se scaldă ființele figurative se regăsește paradoxal în cromatica bogată a negrului, care le dă viață acestor fluturi-balauri. Forța și construcția acestora îmi amintesc de personajul mitic al acuarelei “The Great Red Dragon and the Woman Clothed in Sun”, realizată de artistul britanic Wiliam Blake. Asemenea dragonului lui Blake, fluturii lui Vincențiu Grigorescu creează o atmosferă nocturnă, sumbră, ba chiar apocaliptică.

Dimenzije

width 100 cm, height 120 cm

Opis

oil on canvas, signed and dated upper right, by layer scratching with a pencil, "Vincențiu Grigorescu, (19)73"

Izlasci

1973

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Pomegranates and Pipe

89. Pomegranates and Pipe

Ion Pacea

    Procjena EUR 1.000 - 1.800
    Prodano nakon aukcije EUR 1.000
Untitled (Christmas Card)

100. Untitled (Christmas Card) [1975]

Paul Neagu

    Procjena EUR 500 - 800
    Prodano EUR 500
Portrait of a Child

104. Portrait of a Child [1978]

Corneliu Baba

    Procjena EUR 10.000 - 16.000
    Prodano EUR 14.000
The Bird Tamer

55. The Bird Tamer [2020]

Felix Aftene

    Procjena EUR 3.000 - 5.000
    Prodano EUR 9.750