Meniu

Hrvatski

23. Peloponez (schiță în tuș și pictura în ulei)

1870, Bucureşti - 1933, Paris

Procjena

EUR 1.200 - 1.800

Prodano

EUR 1.000

Sesija

Čet., 27 siječnja 2011 00:00

Născut în 1870 într-o familie de greci stabiliți în Muntenia, artistul și-a schimbat succesiv numele grecesc, Menelas Simonide, în Mihail și mai apoi în Michel Simonidy, odată ajuns la Paris. A urmat cursurile Școlii de Belle-Arte din București, în atelierul lui Theodor Aman și cele ale Academiei Julian din Paris, cu Gabriel Ferrier. Activitatea artistică a lui Simonidy în România a alternat cu cea desfăşurată la Paris, fiind consemnată în cronicile de specialitate ale vremii ca una aflată sub semnul simbolismului. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este pictura murală care decorează holul de onoare și plafonul sălii de consiliu a Casei de Economii şi Consemnaţiuni din Bucureşti, Palatul CEC de pe Calea Victoriei. La începutul secolului a realizat portretele unor oficialităţi ale Bucureştiului, dovedind preţuirea de care se bucura. A fost premiat la Expoziţia Universală de la Paris din 1900 pentru alegoria romantică „Moartea lui Mithridate”. O pictură în ulei şi o schiţa în tuş, ambele lucrări ce compun lotul prezent ilustrează un peisaj marin de pe coasta Peloponezului, o scenă portuară animată de ambarcaţiuni. Interesantă de observat este concepţia artistului în faţa priveliştii pe care o notează în tuş pe hârtie, într-o tehnică rapidă şi spontană şi modul în care aceasta s-a modificat în pictura cu acelaşi subiect. Schiţa redă, în mod sintetic, mai multe amănunte ale peisajului decât păstrează pictura, notând în linii scurte, arcuite, imaginile unor mici bărci pescăreşti sau ale unor detalii de peisaj de pe ţărm, la care renunţă în lucrarea pictată în ulei. Aceasta, prin aşternerea aerisită a tuşelor de culoare şi integrarea texturii şi a culorii naturale a pânzei în compoziţie, capătă un caracter non finit, aflat în relaţie cu finitul desenului în peniţă. Cele două lucrări au valori individuale, prezentând fiecare câte o viziune plastică asupra motivului, aflată în strânsă legătură cu mijlocul de expresie ales, prin intermediul liniei sau a culorii.

Literatura

OCTAVIAN, Tudor, "Pictori români uitaţi”, Ed. Noi Media Print, Bucureşti, 2008 PĂUN-BADEA, "Gabriel, Mecena și comanditari", Artă și mesaj politic, NOI Media Print, București, 2010

Dimenzije

width 17 cm, height 11 cm

Opis

tuş pe hârtie, semnat stânga jos, în tuş, MS / ulei pe carton, 33 × 41 cm, semnat dreapta jos, cu negru, MS

Informacije o istraživanju

Pe verso dedicaţia: “Mlle Beaujot”, datată 25 aprilie 1931 și ştampila artistului

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Iarnă

18. Iarnă

Jean Cheller

    Procjena EUR 800 - 1.600
    Prodano EUR 1.600
Nud

25. Nud

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano EUR 700
Portretul Drei. Elisei I.

24. Portretul Drei. Elisei I.

Camil Ressu

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano EUR 1.000