Meniu

Hrvatski

13. Copilul arlechinului [1982]

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Procjena

EUR 40.000 - 60.000

Prodano

EUR 50.000

Sesija

Uto., 23 rujna 2014 19:30

Pornind de la idea că rolul unei opere de artă este acela de a impresiona prin existenţa proprie, de a declanşa expresia plastică, de a provoca un anumit comportament, de a deschide privitorului un anumit orizont afectiv, Corneliu Baba nota despre rolul portretului în pictură: “Portretele trebuie să te facă să tresari şi să nu le uiţi multă vreme, să te urmărească întruna. Dcă nu reuşeşti să faci privitorul să tacă un moment în faţa lor şi să viseze renunţând pentru o clipă la teoriile sale, înseamnă că nu ai reuşit prea mult”. Într-adevăr, o sursă inepuizabilă de putere de fascinaţie au fost pentru Corneliu Baba fizionomia, chipul, expresia şi viaţa interioară. Derivată direct din portretistică şi ridicată la nivelul unei profunde meditaţii asupra condiţiei umane este suita de arlechini. Ca subiect plastic, arlechinul a fost intens exploatat în pictura modernă, amintind numai exemplul lui Picasso. Arlechinul îi prilejuieşte lui Baba ciocnirea cu două probleme esenţiale ale creaţiei sale: cea de natură plastică, estetică, respectiv cea de natură intelectuală, psihologică, meditativă. Ca pretext pur plastic, arlechinul este o sursă inepuizabilă de abordări şi îmbinări cromatice, de variante compoziţionale, de sinteză dintre staticul figurii hieratice şi dinamicul culorilor şi al pensulaţiei. Din punct de vedere psihologic, el reprezintă modelul absolut al ambiguităţii existenţei umane, al combinaţiei dintre ludic şi dramatic, dintre bucurie şi tristeţe profundă. Totodată, motivul prilejuieşte artistului saltul de la individ la efigie, de la chip la mască, de la particular la tipologie. Nu întâmplător, masca arlechinului trădează diversele grade şi nuanţe ale unui râs sarcastic. Ritmul predominant în lucrarea “Copilul arlechinului” este cel vertical şi centriped, atenţia privitorului fiind atrasă de cele două personaje, de stările opuse sugerate de mimica acestora: naivitatea, puritatea şi sensibilitatea copilului aflate în contrast cu privirea părintelui, adultului, încărcată de durere şi decepţie. Pentru a crea firul narativ, artistul recurge la un joc de lumini şi culori care declanşează imaginaţia, universal insolit al fondului psihic al privitorului. Personajul adult al lucrării pare să se afle într-un impas moral, social, într-un fel de neant al existenţei sale. Ambii arlechini par făcuţi din lumini şi umbre. “Pentru a preţui strălucirea luminii trebuie să ştim a pătrunde misterele întunericului”, scria artistul. Copilul sugerează posibilitatea personajului adult de a se proiecta, de a se imagina în viitor într-o variantă mai bună, mai optimistă, evitând greşelile trecutului şi ghidând paşii celui mic pe parcursul vieţii. Foarte interesantă este poziţionarea verticală a personajelor şi desenarea picioarelor acestora. Arlechinul juvenil are o statură sigură pe sine. Însă încă nu se desprinde de tatăl său, căutând sprijin şi având încredere în părintele său. Tatăl, în schimb, îşi ţine picioarele foarte apropiate unul de celălalt, având o postură de resemnare, de decepţie dar pe care şi-o asumă cu demnitate şi cu responsabilitate. Personaj consacrat de vechea comedie italiană, Arlechinul capătă în timp notorietate, devenind un simbol al umanului, al dramei, un individ exponenţial al speciei personificate. (I.C.)

Literatura

ŞUŞARĂ, Pavel, “Corneliu Baba”, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2013

Dimenzije

width 83 cm, height 118 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, Baba, (19)82

Informacije o istraživanju

Opera a făcut parte din expoziţia retrospectivă "Corneliu Baba", Muzeul Național de Artă al României, București, octombrie-noiembrie 1997 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 119. Opera a făcut parte din expoziţia retrospectivă "Corneliu Baba", Beijing, China, decembrie 1998- ianuarie 1999. Opera este reprodusă în monografia "Corneliu Baba", Pavel Şuşară, Parkstone Publihers, Londra, 2001, p.37. Opera este reprodusă în monografia "Corneliu Baba.Însemnări ale unui pictor din Est", Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997, cat. 88.

Lot.notes

Semnat, datat şi intitulat, cu negru: CORNELIU BABA, "CARNAVAL", C. Baba, (19)82

Izlasci

1982

PODRIJETLO

colecţia familiei artistului; colecţie privată, Bucureşti.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi