Meniu

Hrvatski

40. Portret de fetiță

1908, Bacău - 1975, Paris

Procjena

EUR 2.200 - 3.000

Prodano

EUR 2.200

Sesija

Čet., 29 travnja 2010 00:00

Născut la Bacău, s-a înscris la Academia de Arhitectură din București, unde l-a întâlnit pe Theodorescu Sion. Alături de acesta și cu sprijinul colecționarului-mecena Alexandru Bogdan Pitești a pus bazele societății Ileana. Afirmarea a venit în 1934 când a primit premiul Salonului Oficial pentru lucrarea Domnișoara L. S (Lizeta Șoarec), achiziționată de Pinacoteca Municipiului București și a deschis o expoziție personală la Sala Dalles din București. În 1937 a plecat cu o bursă de studii la Roma și s-a înscris la Academia Regală de Arte Frumoase. Momentul decisiv al carierei sale intervine doi ani mai târziu când, în cadrul unei călătorii la Paris, o întâlnește pe Marie Fontaine-Desjardins, directoarea Muzeului Impresioniștilor, prin intermediul căruia îi va cunoaște pe Bonnard, Vuillard, Matisse, Van Dongen. În 1951, în cadrul expoziției de Peisaje venețiene de la Galeria Cavalino din Veneția a lansat ceea ce numise Manifestul Veneția, în fapt, o declarație în 10 puncte a principiilor artistice urmate de Berea, care ajunsese la apogeul carierei sale. Veneția era văzută ca al doilea centru artistic universal după Paris. Dragostea, credința și arta erau declarate ca cele trei fenomene fundamentale ale vieții spirituale a artistului, iar arta era declarată ‘’un sacerdoțiu, artistul fiind un misionar’’. Semnatarul manifestului își însușea caracterizarea făcută cu doi ani înainte de André Warnod, de ’’apostol al Școlii de la Paris’’. În anii '60 a călătorit foarte mult în Statele Unite ale Americii și Anglia, unde s-a afirmat în special ca portretist. Reputația îi fusese consolidată și de comparația cu marii portretiști ai timpului, Kisling și Van Dongen, făcută de Roland Dorgeles cu ocazia expozițiilor de portrete de la Herve’s și Butte de Montmarte din 1950. Opera lui Berea a fost catalogată ca fiind sinteza dintre impresionism și fovism. Peisaje , naturi statice, portrete – toate abundă de culoare pură la Berea, frizând viziunea tragică a vieţii. Fiecare tuşă pare exaltarea impresiei căutate la începutul secolului de cei care încercau să se desprindă de redarea mimetică a lumii.

Literatura

Necunoscutul Dimitrie Berea, Catalog de expoziție – MMB și S.C.A.R, noiembrie 2009-11-15 Berea at DeYoung Museum, San Francisco, 1965, L’Abbaye Du Livre, Lausanne, 1965

Opis

ulei pe pânză, semnat și datat dreapta sus, cu verde, D. Berea, (19)36

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Rădești

8. Rădești

Sorin Ilfoveanu

    Procjena EUR 2.000 - 2.500
    Prodano EUR 1.500
Natură statică

31. Natură statică

Matilda Ulmu

    Procjena EUR 500 - 750
    Prodano EUR 440
Tango

6. Tango

Henri Visconte

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano EUR 1.300
Maci

42. Maci

Ştefan Luchian

    Procjena EUR 150.000 - 200.000
    Prodano EUR 132.000