Meniu

Hrvatski

16. Fiica artistului

1827, Braşov - 1892, Braşov

Procjena

EUR 1.800 - 2.500

Prodano

EUR 1.800

Sesija

Sri., 16 studenoga 2011 00:00

Născut în Braşov, la 19 martie 1827, Mişu Popp a fost penultimul din cei nouă fii ai lui Ioan Popp Moldovan de Galaţi şi ai Elenei Ivan. În 1845, la vârsta adolescenţei, decide să aprofundeze studiile artistice la Viena, la Academia de Artă „Sfânta Ana”, unde va studia cu profesorul Karl Gsellhofer, faţă de care a avut întotdeauna o mare recunoştinţă. Perioada studiilor vieneze a reprezentat pentru tânărul artist ardelean momentul marilor asimilări şi al influenţelor de natură academică, manifestând o reală atracţie faţă de temele mitologice pe care le realizează cu o înaltă ştiinţă a compoziţiei. Muzeele şi galeriile vieneze au constituit cea de-a doua şcoală pentru Mişu Popp, luând astfel contact cu arta maeştrilor renascentişti, ai Barocului, precum şi cu realismul specific pictorilor flamanzi şi olandezi, care l-au impresionat profund. Întors acasă, Mişu Popp va începe colaborarea cu pictorul Constantin Lecca, o întâlnire providenţială pentru amândoi, alături de care va exersa pictura religioasă, foarte mult elogiată în presa vremii, excelând, mai apoi şi în arta portretului. Prin operele ce aparţin acestui ultim gen, pictorul Mişu Popp a demostrat talent, oferindu-ne un număr impresionant de portrete, înfăţişând figuri din înalta societate, preoţi şi alte personalităţi marcante ale intelectualităţii de la sat, precum şi chipuri de ţărani, ocupând un loc de prestigiu în pictura academică din România, remarcându-se mai ales ca unul dintre realizatorii portretului de tip Biedermeier. (M.N.)

Literatura

POPESCU, Elena, „Mişu Popp (1827-1892)”, Muzeul Naţional Brukenthal, Ed. Altip, Sibiu, 2007

Dimenzije

width 24 cm, height 36 cm, weight 0 g

Opis

ulei pe pânză, semnat și datat stânga jos, cu brun, M. Popp, 1878

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Iarnă grea

13. Iarnă grea

Gheorghe Petraşcu

    Procjena EUR 14.000 - 22.000
    Prodano EUR 26.000
Conacul părintesc

2. Conacul părintesc

Dimitrie Mihăilescu

    Procjena EUR 800 - 1.500
    Prodano EUR 4.000
Pe malul iazului

15. Pe malul iazului

Dimitrie Mihăilescu

    Procjena EUR 650 - 850
    Prodano EUR 3.500
Natură statică cu mere și flori

11. Natură statică cu mere și flori

Gheorghe Petraşcu

    Procjena EUR 15.000 - 25.000
    Prodano EUR 26.000